Cauta

Doi miliardari din „Top 100”, atacuri mafiote cu informatii de la „Doi s’un sfert”!

Dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate atat ancheta privind deturnarea Fondului Cheltuieli Operative pentru informatori a DIPI, cat si achizitionarea ilegala de catre sefii „Doi s’un sfert” a unui autoturism de lux Audi A8, tot din banii pentru „sifoane”, continuam cu un nou raport informativ incendiar, care le va da mult de lucru procurorilor anticoruptie.

Informatiile obtinute in urma operatiunilor de filaj erau vandute pe bani frumosi

Si, foarte probabil, se va disjunge un dosar aparte, chiar daca in vizorul structurilor informative se afla aceeasi persoana, aflata pana in urma cu cateva zile in conducerea Directiei de Informatii si Protectie Interna. Insa itele acestei noi spete duc la varful mediului de afaceri, inclusiv la doi miliardari cu afaceri de renume, aflati pe locuri de frunte in „Top 100”. Insa ceea ce surprinde printre informatiile cuprinse in acest raport intrat in posesia noastra este cinismul de care dadeau dovada membrii respectivului grup infractional, indiferent ca este vorba de ofiteri care ofereau „pe persoana fizica” servicii de consultant intelligence sau de oamenii de afaceri care se foloseau de ponturile pe care le primeau, contra cost, de la acestia. Iar printre victimele miliardarilor s-au numarat inclusiv oameni de afaceri despre care „sifoanele” din teritoriu de la „Doi s’un sfert” au aflat ca sunt bolnavi in faza terminala.

Operatiuni tip „raider”

Acest tip de operatiuni a facut ravagii, pana acum cativa ani, in Republica Moldova, dar si pe teritoriul altor foste republici sovietice. Pe scurt, atacurile „raider” erau efectuate de catre grupari formate din miliardari influenti, sprijiniti informational de catre ofiteri ai unor servicii secrete, care identificau vicitima careia vroiau sa-i preia afacerea la un pret ridicol si il presau din toate partile. Iar operatiunea continua pana ce „tinta” era nevoita sa cedeze si, nu de putine ori, chiar sa se multumeasca, in cele din urma, ca a scapat barem cu viata. Insa, ce-i drept, aceste infractiuni specifice si mafiotilor italieni nu fusesera inregistrate pe teritoriul tarii noastre. Iata insa ca un raport informativ incendiar, referitor la cadre aflate sub protectia unor importante personaje din fosta conducere a „Doi s’un sfert”, arata ca, totusi, exista suspiciuni cu privire la astfel de practici. Si daca unii ofiteri au recurs la vanzarea de informatii strict secrete poate nu este chiar atat de socant precum este scopul in care au fost folosite aceste „ponturi” de catre cei care au platit bani grei pentru ele.

30.000 de euro pontul

Dupa cum sustin sursele noastre, au fost deja identificati angajati ai „DIPI” care, in schimbul unei sume de 30.000 de euro, au furnizat catre un important om de afaceri, aflat in relatii de parteneriat cu un alt miliardar, informatii detinute pe linie de serviciu cu privire atat la valoarea unor active imobiliare, cat si a starii de sanatate extrem de precare a proprietarilor. Drept urmare, la putin timp dupa primirea acestui pont, asupra proprietarului suferind de o boala aflata in faza terminala ar fi fost declansat un adevarat „atac raider”, acesta fiind supus la tot felul de presiuni, pana ce a fost de acord cu vanzarea subevaluata a proprietatilor sale. Iar in acest context, cu atat mai importanta este curatenia generala declansata la nivelul intregului Minister de Interne, inclusiv la Directia de Informatii si Protectie Interna.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version