Cauta

Certificate de nebuni la DNA!

Groaza de puscarie a atins asemenea cote printre politicienii si demnitarii care se stiu in atentia procurorilor Laurei Codruta Kovesi, incat mare parte din acestia au ajuns sa apeleze la solutii tragi-comice in incercarea disperata de a scapa de „Beciul domnesc”. Iar daca unii cauta locatii tot mai exotice pe harta lumii si scot cu sacosa bani din tara, sperand ca se vor putea ascunde pe acolo, pana ce autoritatile vor uita de ei, se pare ca exista si „clienti” ai DNA care au decis acum sa faca pe nebunii. La propriu.

„Clientii” DNA ar face orice sa ajunga la Spitalul Cinic de Psihiatrie Socola, in loc de inchisoare

Pentru ca altfel nu se explica vizitele tot mai dese la psihiatru ale unor inalti functionari si politicieni pe care i-au lovit brusc tot felul de nevroze. Insa cum acestia continuau sa se afle sub stricta monitorizare a structurilor informative, mai ales ca impotriva unora dintre ei nu s-a inceput inca urmarirea penala, dosarele aflandu-se inca in stadiul cercetarii prealabile, brusca inrautatire a starii lor medicale a trezit imediat suspiciunea anchetatorilor. Mai ales ca, vazand probabil ca nici diabetul si nici macar stenturile la inima nu mai fac, mai nou, nicio impresie in fata instantelor de judecata, „bolnavii” din vizorul procurorilor par sa o fi cotit-o pe probleme psihice. Culmea este insa ca, dupa cum reiese din informatiile intrate intre posesia noastra, intre doua caderi depresive, „tintele” DNA s-ar fi interesat, discret, la diverse cunostinte, despre regimul de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, care este unul cu mult mai lejer chiar si decat cele din spitalele penitenciar.

Dungi rosii pe buletin

Inca de pe vremea Militiei ceausiste se stia ca singura sansa de a scapa de orice raspundere penala este sa ai o dunga rosie pe buletin. Ceea ce insemna ca figurai cu probleme psihiatrice si, astfel, orice fapta ai fi comis, in loc de inchisoare ajungeai cel mult la „Balaceanca” sau „Socola”. Au trecut de atunci atatea decenii si iata ca „moda” dungii rosii pe buletin pare sa se fi intors. Ce-i drept, de aceasta data nu printre borfasii de rand, ci printre membrii „lumii bune” a politicii, care fac acum coada la cabinetele psihiatrilor. Bineinteles, doar a unora de incredere. Care sa confirme, cu acte medicale mult mai greu de combatut de catre procurori decat cele eliberate de cardiologi, ca pacientii lor sunt „dusi cu pluta”. Ceea ce, in cazul unor eventuale condamnari viitoare ale acestora, i-ar scapa pe „nebunii” cu patalama de mana de calvarul din inchisorile romanesti, asigurandu-le in schimb locuri de detentie in „raiul” de la Socola.

Greu de inchis

Desigur ca la prima vedere toata aceasta strategie poate parea pur si simplu o „nebunie”. Numai ca, dupa cum o stiu destul de bine chiar si oamenii legii, este cam singura care poate asigura, in practica, scaparea de sistemul penitenciar. Mai ales atunci cand actele medicale doveditoare au fost eliberate cu ceva vreme inainte de declansarea urmaririi penale si a trimiterii in judecata. Si cum un proces tot dureaza peste un an de zile, viitorii condamnati se pot prezenta cu o fisa medicala complexa si cu „vechimea” necesara care sa-i oblige pe cei raspunzatori de punerea in practica a deciziilor judecatoresti sa-i interneze la un spital psihiatric. Unde, nu este un secret pentru nimeni, regimul este unul cu mult mai lejer decat cel din sistemul penitenciar. Mai ales la Socola, unde par sa se inghesuie toti demnitarii si politicienii carora le-au cedat nervii tocmai acum, cand latul anchetelor DNA se strange tot mai mult in jurul lor.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version