Cauta

Carmen Dan inghite de la chestorul sofer!

In iarna anului trecut, in plin asalt dezlantuit in strada asupra institutiilor statului de drept, Carmen Dan si-a legitimat cu varf si indesat dificila functie de ministru de Interne. Prin pozitia legala, dar transanta, pe care intr-adevar trebuie sa o afiseze in astfel de momente tulburi un adevarat ministru de Interne. Atitudine pe care, ce-i drept, a avut-o si in fata prea orgoliosului Mihai Tudose, desi la acel moment a avut de surmontat si cele „doua luntre” in care se asezase cel ajuns totusi intre timp seful Politiei Romane, „razgandacul” chestor Alex Ionita.

Iata insa ca, desi aflata pe val, Carmen Dan „inghite” acum, fara sa cracneasca barem, ca sa nu mai vorbim de cuvenita riposta, o aroganta greu de explicat, oficial vorbind, venita din partea controversatului chestor Mihai Marius Voicu. Pentru ca, in timp ce Carmen Dan punea pantofi rosii pe scarile Muzeului de Istorie, prim-adjunctul Inspectoratului General al Politiei Romane, desi se afla in plina cercetare administrativa in cazul pedofilului Eugen Stan, la chiar ordinul ministrului de Interne, a fost reprezentantul MAI care a supervizat sedinta de bilant a Politiei Neamt!

Marius Voicu reprezentantul ministrului de Interne la Neamt

Ce-i drept, prin cate au fost nevoiti sa treaca de-a lungul anilor politistii din cadrul mult incercatului IPJ Neamt, au inghitit saracii si aceasta noua umilinta. Numai ca ramane, totusi, intrebarea cine a autorizat trimiterea tocmai a chestorului Mihai Marius Voicu la Piatra Neamt, ca inalt reprezentant oficial al MAI, pentru a i se prezenta bilantul oficial al politistilor nemteni…?

Bilant cu cantec

Dezvaluirea din „National” cu privire la radioconferinta sustinuta de Voicu a doua zi dupa ce pedofilul Eugen Stan fusese rupt cu bataia de catre familia unei victime, ca si cea a respingerii de catre acesta a raportului prin care comisarul sef Radu Gavris, seful Serviciului Omoruri, propunea crearea unui grup mixt de lucru la nivelul Politiei Capitalei impotriva pedofiliei au „dinamitat” ancheta efectuata de catre Corpul de control al ministrului de Interne.

Dupa scandalul politistului pedofil doar capul lui Nicu Dragos a cazut

Iata insa ca, desi este oricum „tinta in miscare” in acest scandal public si aflat in plina operatiune de cercetare disciplinara, chestorul Mihai Marius Voicu a fost „alesul” Ministerului de Interne pentru „a taia panglica” la festivitatea prezentarii bilantului de catre conducerea Inspectoratului de Politie a Judetului Neamt ! Alegere greu de explicat, mai ales tinand cont de toate aceste circumstante… Astfel ca, fie ca a stiut de aceasta alegere sau poate chiar a autorizat-o, fie ca habar nu a avut de prezenta „chestorului sofer” la Neamt, ca unic reprezentant al MAI, Carmen Dan tot de „blonda” va pica in ochii subalternilor. Mai putin in cei ai subsecretarului de stat Mihai Valeriu, desigur, care, aflat in plina noua operatiune de avansare, nu prea are cum sa-si permita sa aiba si opinii personale…

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version