Cauta

Valul 4 face ravagii! Valeriu Gheorghiță face un anunț cutremurător: „România este noua Lombardia”

valeriu gheorghita

Valul 4 face ravagii! Valeriu Gheorghiță face un anunț cutremurător: „România este noua Lombardia” / foto: facebook.com/ROVaccinare

Valul 4 al pandemiei este foarte agresiv în România iar țara noastră se află în scenariul în care anul trecut era regiunea Lombardia, din Italia, a spus, joi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (CNCAV), dr. Valeriu Ghoerghiţă.

„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu (în care anul trecut era Italia – n.r.). Este cât se poate de evident că spitalele și unitățile de primiri urgență sunt asaltate. Sunt copleșite în momentul de față de pacienți diagnosticați cu COVID-19, lăsând de o parte celelalte categorii de boli, urgențele, accidentele rutiere, arsurile, care vedem că se întâmplă în fiecare zi și care generează victime care au nevoie de asistență medicală”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Acesta a primit joi, 7 octombrie, a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Carol Davila” din București.

După vaccinare, Valeriu Gheorghiță a îndemnat la respectarea măsurilor de protecție:

„Nu trebuie să lăsăm garda jos. Trebuie să înțelegem că dacă nu rămânem solidari, nu respectăm măsurile de protecție, va fi extrem de complicat să depășim acest val 4. Putem să creștem cât putem numărul de paturi la terapie intensivă, putem să creștem capacitatea de internare, lupta nu va fi în felul acesta câștigată. Trebuie să limităm numărul de cazuri care apar zilnic. Ne uităm la toate sistemele de sănătate mult mai performante decât sistemul medical românesc, toate au fost depășite de numărul mare de cazuri. Varianta Delta are o capacitate extraordinară de a genera mii și mii de cazuri noi pe zi pentru că avem sute de mii de persoane care nu au niciun grad de protecție, nici după trecerea prin boală, nici după vaccinare. În felul acesta, fără respectarea măsurilor de protecție, igiena, masca de protecție, distanțarea fizică ți vaccinarea, nu putem să câștigăm această luptă.”

Valeriu Gheorghiță îi îndeamnă pe români să aibă încredere în medici și să se vaccineze.

„Ne uităm la raportările zilnice. Poate că sunt persoane pe care nu le cunoaștem astăzi, dar mâine pot fi prietenii noștri, pot să fie rudele noastre, pot să fie cei dragi nouă, așa încât fiecare persoană care astăzi respectă regulile, care astăzi se vaccinează va da posibilitatea altor bolnavi, cu alte boli, să poată să fie internați în spitale, va elibera un loc la ATI, va lăsa un pat liber așa încât, dragi români, vă rog să aveți încredere în noi, în medici, indiferent de situația pe care o avem astăzi în România”, mai spune președintele CNCAV.

Ultimele stiri

  • Inexplicabil: Bărbatul care l-a rănit pe premierul slovac Robert Fico spune că nu a vrut să-l ucidă
  • Nicolae Ceaușescu a fugit zilele trecute din cimitirul de la Moscova
  • Alege ce citești
  • Războiul clanurilor/Interlopii dau mare tun în „5”!
  • Legea achizițiilor publice, impusă de Bruxelles, dedicație pentru multinaționale
  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Exit mobile version