Cauta

Valeriu Gheorghiță a stabilit vaccinul care va fi folosit pentru imunizarea copiilor de 12-15 ani

vaccin la copii

Cum se programează şi unde se pot vaccina copiii români cu vârste de 12-15 ani

Valeriu Gheorghiță a anunţat că săptămâna viitoare va începe vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani. Platforma de vaccinare este este în lucru zilele acestea, astfel încât copiii să poată fi programați în contul părinților.

Ce ser va fi folosit? Pfizer.

Ce trebuie să ştie părinţii care vor să-şi vaccineze copiii?

Vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vaccinare chiar de săptămâna viitoare.

În momentul în care toate etapele premergătoare acestui demers vor fi deja gata, ceea ce înseamnă semnarea autorizării de către Comisia Europeană, traducerea rezumatului caracteristicilor produsului în limba romană, publicarea pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, ulterior va fi emisă o instrucţiune în acest sens prin care va debuta în mod oficial etapa de vaccinare pentru copiii cu vârstă cuprinsă între 12 şi 15 ani.

Pe scurt, aceeaşi infrastructură, aceleaşi centre de vaccinare, atât centre fixe, cabinete de medicină de familie, evenimente de tip maraton de vaccinare, centre de tip drive thru, pot fi accesate atât prin programare cât şi prin prezentare directă.

În momentul acesta platforma de programare este în curs de optimizare, sperăm ca luni, pe 31 mai, să fie pregătită pentru a permite deja programarea prin contul părinţilor”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, la maratonul vaccinării

Gheorghiţă a precizat că şi alte ţări au adoptat modelul Maratonului Vaccinării, el dând exemplu Republica Moldova. Coordonatorul camoaniei naţionale de vaccinare a adăugat că reuşita campaniei de vaccinare se mută la nivel local.

Reuşita campaniei de vaccinare se mută din zona centrală a coordonării la nivel local, la nivelul fiecărui judeţ unde există o implicare extrem de importantă a autorităţilor locale.

Fiecare găseşte o serie de modalităţi, locaţii de a desfăşura activitatea de vaccinare în aşa fel încât fiecare dintre noi să îşi găsească vaccinul în momentul potrivit când doresc să se vaccineze”, a precizat Gheorghiţă.

A doua ediţie a Maratonului Vaccinării anti-COVID a continuat sâmbătă în Bucureşti, la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Începând cu ora 11,00, preşedintele Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a vaccinat la Sala Palatului.

 

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version