Cauta

Un bebeluș confirmat cu noul coronavirus a pierit la spital, în Sibiu. Ce s-a aflat despre copilaș

Un bebeluș confirmat cu noul coronavirus a pierit la spital, în Sibiu. Ce s-a aflat despre copilaș - Ziarul National

(foto: facebook)

Un băiețel de doar câteva luni a pierit într-un spital sibian. Fusese confirmat cu noul coronavirus, dar avea și alte afecțiuni.

După ce în primă fază s-a anunțat, în informarea oficială venită, sâmbătă, de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS) cu privire la situația COVID de la nivel național faptul că printre cele 104 decese raportate în cadrul bilanțului transmis pe 8 mai se numără și cel al unui copil din categoria de vârstă 0-9 ani, s-a aflat ulterior că este vorba despre un bebelus.

Și că micuțul s-ar fi confruntat cu probleme de sănătate încă de la momentul venirii sale pe lume. Bebelușul fusese internat într-o unitate spitalicească din Sibiu, dar era dintr-un județ din vestul țării, respectiv din Caraș Severin. ”Pacientul avea câteva luni, a prezentat comorbidități grave (afecțiuni pe care le avea încă de la naștere), era de sex masculin, din Caraș Severin. A decedat la spital, în Sibiu”, au transmis sâmbătă reprezentanții GCS, citați de știripesurse.ro.

GCS: Au fost raportate 104 decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus

Din raportarea transmisă sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică reiese că până astăzi, 28.903 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Și că ”în intervalul 07.05.2021 (10:00) – 08.05.2021 (10:00) au fost raportate 104 decese (62 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.”

Unul dintre aceste decese a fost înregistrat – reamintim – la categoria de vârstă 0-9 ani, un altul la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, opt decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 de decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 de decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Din câte să scris negru pe alb în raportarea din 8 mai, ”95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”.

Ultimele stiri

  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Exit mobile version