Cauta

UE desființează doza a patra a vaccinului anti-Covid. Nu are niciun efect!

Al doilea rapel, inutil

Agențiile europene din domeniul Sănătății și-au exprimat, oficial, respingerea pentru o a patra doză a vaccinului anti-Covid, pe motiv că nu ar exista date clare privind o îmbunătățire a protecției în fața virusului. Un al doilea rapel nu este încă recomandat nici măcar persoanelor cu vârste de peste 80 de ani, până în acest moment neexistând date suficiente care să arate vreun beneficiu.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat că nu recomandă doza a patra a vaccinului anti-Covid pentru nicio categorie de vârstă, dat fiind faptul că nu există dovezi privind beneficiile acesteia asupra populației. Astfel, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Grupul Operativ pentru Covid-19 al EMA au ajuns la concluzia că este prea devreme să ia în considerare utilizarea unei a patra doze de vaccinuri anti-Covid-19 ARN mesager, Pfizer și Moderna, la populația generală.

Cu toate acestea, ambele agenții au fost de acord că o a patra doză ar putea fi administrată adulților cu vârsta de 80 de ani și peste, dar numai după reviziuirea datelor privind riscul mai mare de formă severă de Covid-19 la această grupă de vârstă și protecția oferită de o a patra doză. ECDC și EMA au remarcat, de asemenea, că, în prezent, nu există dovezi clare în UE că protecția vaccinurilor împotriva formelor grave de boală ar fi în scădere la adulții cu sisteme imunitare normale cu vârsta cuprinsă între 60 și 79 de ani și, prin urmare, nicio dovadă clară care să susțină utilizarea imediată a unei a patra doze. Autoritățile vor continua să monitorizeze datele pentru a stabili dacă există un risc mai mare de îmbolnăvire severă în rândul celor care sunt vaccinați. Potrivit EMA,  în cazul în care situația epidemiologică actuală se schimbă și apar noi semnale, poate deveni necesar să se ia în considerare o a patra doză în această grupă de vârstă. Între timp, autoritățile naționale vor lua în considerare date locale pentru a decide dacă să utilizeze o a patra doze la persoanele vulnerabile.

Se așteaptă noul vaccin

Pentru adulții sub 60 de ani, cu sistem imunitar normal, nu există, în prezent, o dovadă concludentă că protecția vaccinului împotriva formelor severe de boală este în scădere sau că o a patra doză ar avea vreun efect benefic, susține Agenția Europeană pentru Medicamente.

”Cum campaniile de revaccinare ar putea începe în toamnă, autoritățile vor lua în considerare cel mai bun moment pentru doze suplimentare, eventual profitând de vaccinurile actualizate”, se arată într-un comunicat al EMA. Potrivit agenției europene, vaccinarea împotriva Covid-19 rămâne cea mai eficientă modalitate de a preveni formele grave ale bolii în timpul actualei pandemii, inclusiv boli grave cauzate de varianta Omicron. ECDC și EMA îndeamnă cetățenii UE să își finalizeze calendarele atât pentru vaccinările inițiale, cât și pentru cele de rapel, în conformitate cu cele naționale. Până în martie 2022, 83% dintre adulții din UE aveau schema completă de vaccinare și 64% au primit și a treia doză.

Studii clinice, doar în Israel

Dovezile privind efectele unei a patra doze au venit în mare parte din Israel, unde s-a constatat că cel de-al doilea booster administrat la cel puțin 4 luni de la rapel restabilește nivelul anticorpilor, fără a ridica noi îngrijorări privind siguranța, arată EMA. Datele sugerează, de asemenea, că un al doilea rapel ar oferi protecție suplimentară împotriva formelor severe de boală, deși durata beneficiilor nu se cunoaște încă, iar dovezile sunt încă limitate. Autoritățile naționale din statele UE ar trebui să ia în considerare în campaniile de vaccinare și în decizia finală de introducere a vaccinurilor, inclusiv a dozelor de rapel, factori precum răspândirea infecției, efectele Covid-19 în diferite categorii ale populației, precum și riscurile apariției de noi variante, mai arată EMA.

Ultimele stiri

  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Exit mobile version