Cauta

Testare gratuită pentru angajații nevaccinați, timp de 30 de zile. Câte teste va primi fiecare persoană

test

Testare gratuită pentru angajații nevaccinați, timp de 30 de zile. Câte teste va primi fiecare persoană

Angajații de la privat și de la stat care nu sunt vaccinați împotriva noului coronavirus vor beneficia de testare gratuită pentru COVID pentru intrarea la locul de muncă, însă doar pentru 30 de zile, a anunțat președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru.

Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor s-a reunit, marţi, pentru a prezenta amendamentele depuse de toate partidele la acest proiect de lege.

„S-a acceptat un termen de 30 zile pentru testări gratuite”, a anunțat Nelu Tătaru. Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a subliniat că este vorba despre un număr de 10 teste pentru angajații nevaccinați atât de la stat, dar și de la privat. De asemenea, s-a propus ca în cazul în care o persoană testată este pozitivă, îşi va plăti spitalizarea.

Propunerea anterioară a PSD era ca doar persoanele nevaccinate de la stat să beneficieze de 20 de teste COVID pentru două luni. Deputatul a precizat că impactul bugetar este de 110 milioane de lei pe lună.

Testul de anticorpi, exclus din certificatul verde

Despre introducerea testului de anticorpi, fostul ministru al Sănătății a spus că au existat mai multe opinii pe acest subiect, însă nu există dovezi ştiinţifice în acest sens. Întrebat dacă se impune un lockdown, Nelu Tătaru a declarat că „România ar trebui să respecte nişte reguli de precauţie, să se vaccineze şi să ne respectăm între noi”.

Discuţiile PNL cu PSD la capitolul legat de sănătate din programul de guvernare indicau între altele testarea gratuită COVID a angajaţilor din sistemul public timp de 60 de zile.

Șeful liberalilor, premierul Florin Cîţu spunea că legea este discriminatorie pentru angajaţii de la privat, deoarece include doar pentru angajații de la stat perioada de grație de 60 de zile în care persoanele se pot testa. Potrivit lui Cîțu, nu este normal ca persoanele vaccinate să susțină financiar testarea nevaccinaților.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version