Cauta

Tătaru a făcut anunțul pe care mulți români sperau să NU îl audă: „După 15 iulie…”

În timp ce unii români așteaptă să afle în ce măsură se vor mai aplica relaxările care ar fi urmat să se ia de la 1 iulie, dar au fost amânate, alții se gândesc cu teamă la varianta că autoritățile ar putea lua în calcul varianta revenirii la starea de urgență, în contextul creșterii numărului de cazuri noi COVID-19 confirmate în România.

În acest sens, s-a aflat că starea de alertă medicală, valabilă la acest moment în România, ar putea fi prelungită după 15 iulie, pe fondul creșterii numărului infectărilor cu noul coronavirus la nivel național. Despre acest lucru a vorbit recent ministrul Sănătății.

„În acest moment, nu avem evoluție să spunem evoluția pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru (…) cele 14 zile să avem o evoluție, (…) poate un 500-600-700, cu alternanță, (…) dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă. (…) Măsurile de relaxare depind de evoluție, evoluția depinde de noi, ca sistem medical, cum gestionăm cazurile pe care le avem, dar și de populație și de agenții economici, care au niște reguli de respectat”, a declarat Nelu Tătaru, luni seara, la postul B1 TV.

Se ia în calcul impunerea carantinei doar în anumite localități

Totodată, ministrul Sănătății a adus în discuție varianta de a se apela la impunerea carantinei doar în anumite zone, știut fiind faptul că până acum starea de alertă – prelungită o dată, cu 30 de zile – a fost instaurată la nivel național. La fel și anterior, când fusese valabilă starea de urgență în România. Rămâne, însă, de văzut ce pârghii legislative vor găsi guvernanții.

„E posibilă – în măsura în care o să permită legislația – carantinarea unor anumite localități, unor anumite regiuni, dar în general e mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie în izolare își consumă boala. (…) Nemergând în mediul populațional înconjurător nu fac acea transmitere și se închid focarele”, a susținut Tătaru.

Ultimele stiri

  • Creșterea impozitelor pe proprietate: măsură pentru finanțarea investițiilor locale
  • România, pacient la terapie intensivă: Bolojan spune că „nu există soluții magice”, doar plapumă scurtă și datorie lungă
  • Alege ce citești
  • Maia Sandu, în centrul atenției: liderii europeni, SCUT în jurul său (FOTO)
  • Companiile etalon din sectorul energetic, profitabilitate de 23% din cifra de afaceri
  • Marea confruntare: Xiaomi vs Tesla și Apple
  • Primarul Mangaliei, arestat. Cristian Radu este acuzat de 5 fapte de luare de mită
  • Republica Specialilor: magistrații vor pensii, Nicușor – controlul SRI și SIE!
  • Măsuri fiscale 2025: schimbări radicale care vor lovi buzunarele românilor
  • Creștere uriașă a cererii de petrol la nivel global. UE, înțepenită, păgubos, în tranziția verde
  • Exit mobile version