Cauta

Scandal din cauza campaniei de vaccinare. Unde şi cum a EŞUAT statul român

radu tincu

Scandal din cauza campaniei de vaccinare. Unde şi cum a EŞUAT statul român

România a reuşit, până acum, să vaccineze peste 4,5 milioane de oameni cu ambele doze de ser anti-Covid. Specialiştii consideră acest număr un eşec. De ce? Pentru că populaţia de la sate şi indecişii, în general, n-au fost convinşi de statul român să se imunizeze.

Dr. Radu Ţincu a subliniat că nu poate fi asumat ca un succes faptul că s-au imunizat cei care oricum voiau s-o facă. În ceea ce privește lipsa de interes a persoanelor la vaccinare în ultima perioadă, medicul Radu Țincu a spus că autoritățile trebuie să regândească strategia de informare.

Medicul a cerut o campanie de informare

În prima etapă nici nu știu dacă era nevoie de o campanie atât de intensă de informare, era un procent de populație care în mod natural s-ar fi vaccinat.

Cred că tocmai acum când au rămas cei împotriva vaccinării și cei indeciși era nevoie de o campanie de informare care să înlăture aceste temeri.

În prima etapă a fost o campanie care a mers foarte bine, nu pentru că ținea de gestionarea campaniei, ci pentru că era dorința de vaccinare. Dacă ne uităm cum a fost organizată, cu centrele de vaccinare, cu modalitatea ușoară e vaccinare, lucrurile au mers bine,

Dar nu a mers bine campania de informare, nu s-a reușit să se aducă la vaccinare persoanele indecise, aici era marea artă a campaniei”, a afirmat medicul de la Spitalul Floreasca.

Ce mesaj trunchiat s-ar fi folosit

Apoi, s-a folosit un mesaj trunchiat, care nu a fost adaptat. Mesajul central este general. Nu toți 20 milioane de oameni îl percep la fel, de aia transferul la autoritățile locale ar fi permis individualizarea mesajului în funcție de particularitățile zonei.

Dacă nu reușește să aducă la vaccinare persoanele indecise și dacă nu atingem pragul de 10 milioane de persoane vaccinate în toamnă, campanie e un eșec.

Nu putem să ne asumăm cei care am comunicat că i-am convins pe cei care erau deja la coadă să se vaccineze. Campania ar fi trebuit să îi aducă pe cei indeciși la vaccinare”, a mai explicat medicul.

El a criticat și partea de informare privind vaccinarea adolescenților între 12 și 15 ani: „Nu am văzut campanie de informare pentru grupa de adolescenți, am aflat că s-a aprobat vaccinarea, dar nu a fost nicio campanie. Este clar că dacă ai rezistență la vaccinarea adulților, reținerea era și mai mare pentru copii”.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Ministrul Educației spune că probabil anul școlar va începe cu un boicot: „Nu știu de ce anvergură”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 26 august 2025 – E posibil să demarați un proiect
  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Exit mobile version