Cauta

România, 1 milion de persoane vaccinate antiCovid! – VIDEO

România a ajuns la un milion de persoane vaccinate antiCovid. Femeia, vaccinată chiar de către medicul Gheorghiță - VIDEO

O femeie în vârstă de 86 de ani a primit, miercuri, vaccinul împotriva COVID-19. Este vorba despre persoana cu numărul un milion care a fost imunizată antiCovid la nivel național, de la startul campaniei, dat pe 27 decembrie anul trecut. ”Campania de vaccinare merge bine”, a subliniat Cîțu, în acest context.

Femeia a fost vaccinată chiar de către coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. ”A fost foarte încântată, ne-a transmis că e realmente bucuroasă că a reuşit să se vaccineze (…) şi că astăzi a fost (…) persoana numărul un milion care a fost vaccinată. (…) Ce mi-a lipsit poate în această perioadă a fost contactul cu pacienţii mei”, a declarat Gheorghiţă, aflat la Spitalul Universitar din Capitală.

La unitatea medicală a fost prezent și premierul Florin Cîțu. ”Am ajuns la persoana vaccinată cu numărul un milion, veţi vedea că lucrurile vor merge mult mai rapid de acum încolo. Ţinta iniţială era să avem aproape un milion până la sfârşitul lunii martie, am fost mai aproape. (…) Sper, rămâne în continuare ţinta de avea 10,4 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lui septembrie”, a declarat șeful Executivului.

Cîțu: Nu ne putem relaxa în acest moment

”Campania de vaccinare merge bine”, a subliniat Cîțu, înainte de a aminti că e nevoie să se respecte și pe mai departe regulile sanitare, cu accent pe purtarea măștii. ”Am văzut deja foarte, foarte mulţi oameni care s-au relaxat şi nu mai poartă mască în spaţiul public. (…) Văd peste tot, merg pe stradă, am mers și cu metroul (…) şi văd oameni care nu poartă mască. Nu putem să ne permitem aşa ceva în acest moment, nu ne putem relaxa în acest moment”, a mai declarat șeful Executivului.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version