Cauta

Propagandă nerușinată pe ro-vaccinare. Saci negri cu morții nevaccinați

Valeriu Gheorghiță, un mic Alfred Hitchcock al pandemiei mioritice

Ultimul filmuleț postat pe pagina de facebook ro-vaccinare mi-a provocat, efectiv, silă. Imaginile încep cu mortul în sac negru și se termină cu același mort în sac negru ieșit din ATI-ul Covid al nevaccinaților. Mai mult, pe același canal de manipulare, un medic scrie că noul coronavirus este o boală incurabilă și că niciun medicament nu are efect.

Cinică și de prost gust propaganda asta de pe pagina de facebook ro-vaccinare, a lui Valeriu Gheorghiță. Și se mai întreabă medicii siderați că de ce nu vin oamenii la spital din timp. Păi dacă voi spuneți cu subiect și predicat că a venit o tânără cu afectare pulmonară de 20% și acum are afectare de 70% și că din 11 pacienți, 11 erau intubați și prezentați ca pe o victorie că ați detubat o femeie, care era vai de capul ei și așa, detubată?

Cine să mai vină la spital când, dincolo de regia ieftină a personalului medical ”paradedicat”, amărâții ăia de la ATI, laolaltă femei și bărbați, erau goi pușcă sub cearșafurile subțirele și cu fereastra deschisă pe frigul ăsta, ca să nu vă explodeze în capetele alea pătrate oxigenul pe care îl ”îndesați” în pacienți? Foarte încurajator să spui despre cazul lehuzei în vârstă de 27 de ani, la care ați chemat preotul, că v-a rugat familia. Păi și voi ce faceți acolo? ”Nu toată lumea care se intubează ajunge să decedeze, cum circulă miturile în folclor”, zicea un nenea doctor din filmuleț. Ei, nu! Odată ce ai ajuns să intubezi este clar că ăla e în ultima fază. E un succes că din 11 ai detubat unul? Iar imaginea aia cu care începe filmul de la ATI, cu mortul în sac negru, pe care îl vezi și la sfârșitul filmului, ce spune despre ATI-uri? Regizori de doi lei ce sunteți! Da, am înțeles, mulți care mai au câte o circumvoluțiune pe ici-colo s-au prins unde bateți, domnule Valeriu Gheorghiță. Să ne vaccinăm mai repede, că altfel ajungem în saci negri. Și e clar că acolo ajung toți nevaccinații, după cum ne scrie pe ro-vaccinare un alt medic.

Boala fără leac

Dr. Constantin Cucu, medic primar endocrinologie la Institutul Parhon din București, ne spune, pe pagina ro-vaccinare, că boala Covid nu are leac și că singura șansă ca să supraviețuim este vaccinarea, evident. ”Vaccinați-vă! Sper că toată lumea, vaccinată sau nevaccinistă (sic!) știe faptul că boala asta, Covid, nu are propriu-zis leac. Nu există un antiviral pe care îl dai, cum dai penicilina în pneumonia cu pneumococ, și aștepți ca boala să treacă. Toate remediile de care se vorbește au o eficacitate la limită, cu mici ameliorări observate pe loturi mari de oameni. Nici unul din remedii nu este de tipul <<Ridică-te Lazăr și umblă>> și, de fapt, fiecare bolnav este în mâinile soartei. Nu contați pe tratamente. Nu există Remdesivir, Claritromicină, Hidroxocloroquina, Faviparivir, Ivermectină, anticorpi monoclonali, tocilozumab, Arivir. Nu în înțelegerea de cură. De remediu indiscutabil. De omorâre a virusului și a bolii și de asigurare a pacientului că va scăpa. Sigur că medicii, sistemele de sănătate, comisiile și ministerele au scheme de tratament. Aveau scheme de tratament/rugăciune și pe vremea morții negre. Și cel care, 1 la sută, scăpa de ciumă era un exemplu că schema era funcțională”, scrie medicul endocrinolog.

Gura păcătosului adevăr grăiește

Un specialist în dermatovenerice, conf. univ. dr. Cătălin Popescu, scrie, pe aceeași pagină, că titrul anticorpilor nu este relevant pentru protecție și nu influențează decizia de vaccinare. Același medic arată însă că la imunizarea naturală sau prin vaccin se produc anticorpi, limfocite B, care scad în timp, dar asta nu înseamnă că suntem neprotejați, deoarece au rămas limfocitele B cu memorie. ”La reîntâlnirea cu vrăjmașul, limfocitele B cu memorie își amintesc de el și abia atunci se apucă să producă anticorpii necesari neutralizării. Este un fenomen normal și avantajos biologic”, scrie medicul pe ro-vaccinare.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Publicarea anuntului de autorizatie de construire intr-un ziar de larga raspandire – este necesara?
  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Exit mobile version