Cauta

Pandemia Covid-19, o poveste de campanie isterică bine coordonată

Există tot mai multe indicii care arată că „lockdown-ul” global este doar primul gust din „hrana” cu care trebuie să ne obișnuim. De altfel, a recunoscut-o chiar Bill Gates când, pe 23 iunie, într-un videoclip postat și de Camera de Comerț a SUA, a promis omenirii că va exista și o a doua închidere totală – „Și aceea, vă spun eu, că, de data asta, va atrage atenția!”.

Întrebarea care trebuie pusă acum este „cui bono?”. Iată considerentul după care se ghidează orice investigație în lumea asta – cine beneficiază de pe urma unei pandemii. Răspunsul îl găsim în curtea celor care au instrumentele necesare fabricării unei crize de asemenea nivel. Big Pharma. Care instrumente de multe ori sunt televiziunile, site-urile de știri, ziarele, adică mass-media. Mass-media mainstream, mai exact, cea degrabă pregătită să trântească publicului un amenințător „Acesta e noul «Normal», să ne obișnuim cu el”. De fapt, doar despre asta turuie vuvuzelele neomarxismului progresist, că lumea nu va mai fi niciodată așa cum a fost înainte de coronavirus. Înainte de coronavirus, î.e.c., cum va apărea scris în viitoarele cărți de Istoria globalismului.

Mediatizarea subiectului Covid-19 are toate reperele unei campanii isterice bine coordonate:

Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră, e adeptul „teoriilor conspirației”, zic „presarii” și păpușarii lor. Dar să-i cunoaștem pe câțiva dintre cei care se închină la „moaștele” teoriilor conspirației, cum urlă jurnaliștii-muppets: dr. Sucharit Bhakdi, profesor emerit la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și fost șef al Institutului de Microbiologie germană, dr. Wolfgang Wodarg, președinte al Comitetului de sănătate al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prof. Dolores Cahill, vicepreședintele IMI (Innovative Medicines Initiative), dr. Peer Eifler, o somitate a medicinii din Austria, dr. Claus Köhnlein, reputat virusolog; dr. Scott Jensen, senator de Minnesota (SUA), dr. Harvey A. Risch, profesor de epidemiologie la Yale School of Public Health. Niciunul dintre acești oameni inteligenți, cu o exprimare bine articulată și argumentată, personalități marcante în domeniul sănătății, cu acreditări de top, nu este de acord cu povestea oficială privind Covid-19.

Toți acești medici acuză mass-media, guvernele naționale vândute Big Pharma și Organizația Mondială a Sănătății că au fabricat pandemia Covid-19 și au abuzat de puterile lor, luând măsuri extreme în fața unei boli care nu a arătat semne de a fi mai gravă decât o gripă sezonieră tipică.

Ascultându-I, te gândești dacă nu cumva această campanie de frică globală a fost organizată de cineva care urmărește să atingă niște obiective precise. Să fie doar o reacție spontană de frică? Plauzibil până în punctul în care coordonarea mass-media – autorități a dus la „arestarea” a sute de milioane de oameni în primăvară, pe întreg Pământul. A fost prea evident…

Nu cu mult înainte de izbucnirea Covid-19 s-a tot vorbit că trăim într-o perioadă de criză, pe care însă nimeni nu a putut-o identifica și nici ce anume a provocat-o. Falsa pandemie impusă pe tot globul este strâns legată de această criză și este imposibil să înțelegem evenimentele actuale, dar mai ales pe cele viitoare fără a analiza și a înțelege despre ce criză e vorba.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version