Cauta

OMS spune „pas” pașapoartelor de vaccinare

OMS spune „pas” pașapoartelor de vaccinare - Ziarul National

OMS spune „pas” pașapoartelor de vaccinare

Ideea unui certificat sau pașaport de vaccinare anti-COVID pentru a călători naște controverse, susțin experții OMS. De aceea, forul mondial respinge aceste documente.

Organizația Mondială a Sănătății se pronunță împotriva pașapoartelor de vaccinare, cel puțin pentru moment.

Comisia de experți care a analizat introducerea pașapoartelor de vaccinare arată că deocamdată „există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată”, potrivit Agerpres.

Deoarece vaccinul nu e încă accesibil în multe zone din lume, condiționarea călătoriilor de un asemenea pașaport de vaccinare nu poate fi, deocamdată, o idee viabilă, transmit reprezentanții OMS.

Ideea pașaportului de vaccinare a fost avansat de Grecia

Guvernul de la Atena a propus un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a ușura călătoriile devastate de pandemie.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat inițiativa guvernului elen care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene, potrivit Euractiv.

Rafila și Arafat spun NU pașaportului de călătorie

Alexandru Rafila şi Raed Arafat s-au poziţionat împotriva paşaportului de vaccinare.

„Dacă se pune ca şi condiţie de circulaţie, înseamnă că le spunem unora că nu mai circulă dacă nu se vaccinează. Automat, sunt separate două grupuri de oameni, cei care au certificatul şi circulă unde vor, şi cei care au limitări. Asta clar va crea discriminări majore.”, a declarat șeful DSU la Antena 3.

Întrebat ce părere are despre oportunitatea unui astfel de paşaport, profesorul Alexandru Rafila a scos în evidenţă modelul din Israel.

„Rămâne să vedem ce ne va rezerva viitorul. În mod evident, discriminarea şi stigmatizarea trebuie evitate cu orice preţ. Gândiţi-vă că, cel puţin la început, până lumea s-a obişnuit cu această boală, cei care erau trecuţi prin infecţie erau priviţi ciudat de alţii. Lucrul ăsta s-a manifestat pe diverse planuri, nu doar în legătură cu vaccinarea, ci şi cu boala în sine. Dacă ai un acces universal la vaccinare, poţi pune problema şi aşa. Cât timp e în cantitate limitată, însă, nu.”, este de părere reprezentantul României la OMS.

Ultimele stiri

  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Exit mobile version