Cauta

Merkel îl contrazice pe Cîțu. Fără restricții și pentru cei vindecați de Covid

Florin Cîțu nu aude decât jumătate din ce spune Angela Merkel

Dacă tot invocă exemplul Germaniei, premierul Cîțu ar trebui să deschidă larg urechile, ca să cuprindă toată fraza spusă de Angela Merkel despre facilitățile oferite celor care se vaccinează. Nu de alta, dar cancelarul german a pus semnul egal între vaccinați și cei vindecați de Covid atunci când a anunțat discriminările față de cei care refuză imunizarea.

În România autoritățile tot insistă asupra vaccinării persoanelor trecute prin Covid, pe motiv că imunitatea acestora ar fi zero, indiferent de argumentele medicale care au fost aduse. Când a vorbit despre ridicarea anumitor restricții și de recăpătarea unor libertăți, premierul Florin Cîțu s-a referit doar la cei vaccinați, considerați singurii imuni oficiali, deși se știe că și aceștia pot face boala și o pot transmite. Despre persoanele care au trecut prin boală și care, de un an sau aproape un an nu s-au mai infectat, niciun cuvânt, acestea fiind băgate în aceeași categorie a celor care subminează campania Guvernului. Spre deosebire de Florin Cîțu, Angela Merkel a vorbit foarte clar despre facilități care vor fi acordate atât celor vaccinați, cât și celor care s-au vindecat de Covid. Astfel, cancelarul german va propune Parlamentului aprobarea unor privilegii pentru aceste persoane, de genul fără teste Covid negative la intrarea în centrele comerciale și fără restricții de circulație. Mai mult, ministrul german al Justiţiei, Christine Lambrecht, a susținut că, în acest fel, sunt respectate drepturile fundamentale, argumentând că persoanele vaccinate şi cele vindecate prezintă risc scăzut de contagiere. Totodată, Parlamentul European a aprobat, săptămâna trecută, poziţia de negociere privind ”Certificatul UE Covid-19”, iar Comisia Europeană a propus crearea ”Certificatului Verde Digital”, care ar urma să certifice vaccinarea, vindecarea de Covid-19 sau neinfectarea (prin prezentarea unui test Covid negativ). Chiar și așa, Parlamentul European a ținut să facă precizarea că certificatele UE Covid-19 nu vor fi niciodată documente de călătorie şi nici nu vor fi o precondiţie pentru exercitarea libertăţii de circulaţie.

Începe segregarea

Cu toată satisfacția președintelui Klaus Iohannis, care a declarat că este foarte mulțumit de cum merge campania de vaccinare, în realitate numărul de persoane imunizate zilnic este umflat cu vreo 20.000, iar cei mai mulți vin pentru doza a doua. Tocmai de aceea strategia Guvernului a fost anunțarea segregării, cu lesă mai lungă pentru cei vaccinați și restricții dure pentru ceilalți. ”Există un mod de a motiva populaţia. Fiecare ţară are un mod de a motiva populaţia. Am văzut că şi Germania foloseşte aceste model. Dacă în Germania este ok să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate, cred că putem să fim şi noi ok. Până la urmă vaccinarea este singura soluţie de a scăpa de pandemie. Faptul că lumea se vaccinează, e normal, din punctul meu de vedere, să poţi să beneficiezi şi ca restricţiile să fie ridicate pentru cei care se vaccinează. Nu mai există nicio scuză să nu ne mai vaccinăm şi să ne revenim la normalitate cât mai rapid”, a afirmat premierul Florin Cîțu.

Cu urechea la Fauci

În fapt, Guvernul Cîțu urmează, cu sfințenie, sfaturile controversatului Anthony Fauci, cel care îndemna populația să poarte trei măști deodată, pentru o mai bună protecție. Astfel, Anthony Fauci a făcut un apel la oamenii din toate țările să se vaccineze împotriva Covid-19, deoarece vaccinurile ar avea o eficiență ridicată și ar fi mai bune decât răspunsul imunitar tradiţional obţinut împotriva unei infecţii naturale.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version