Cauta

Medicul Adrian Marinescu atrage atenția: ”Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri” – VIDEO

Medicul Adrian Marinescu atrage atenția: ”Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri” – VIDEO - Ziarul National

(sursa foto: antena3.ro)

Situația generată de noul coronavirus în România continuă să preocupe. Și nu doar cadrele medicale, ci și pe foarte mulți români. În acest context, medicul infecționist de la ”Matei Balș”, din Capitală, estimează că următoarele două luni vor fi dificile.

”Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi exact că e vorba de un vârf sau că e un platou, ci m-aș gândi că sunt două luni cu o presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat. Și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mult mai bine decât acum”, a afirmat Adrian Marinescu, miercuri seară, la Digi24.

La nivelul campaniei de vaccinare la nivel național – începută în 27 decembrie anul trecut și aflată în plină desfășurare – se poate vorbi, în opinia sa, despre un ”ritm bun în situația dată”, fiind vorba despre tranșe de vaccin care vin în România.

Marinescu: Închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2

Totodată, doctorul de la ”Matei Balș” a făcut referire și la tema care îi preocupă nu doar pe români, ci o lume întreagă – când s-ar putea încheia pandemia COVID. ”Pandemia nu se închide precum o ușă, ci vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Și atunci, am nevoie să mă vaccinez, am nevoie de măsurile de prevenție pentru ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. (…) Închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2. Facem diferența între a mai exista virusul și a fi pandemie”, a explicat Marinescu.

E greu de estimat, însă, când s-ar putea renunța la masca de protecție, ca măsură ce face parte din rândul celor dispuse în lupta contra răspândirii noului coronavirus. ”Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum. Momentul când se va întâmpla să renunțăm la unele măsuri de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm practic treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a mai fost auzit spunând medicul Marinescu, la postul de televiziune menționat.

Ultimele stiri

  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Republica Moldova cere ajutor de avarie României: sistemul energetic, în alertă după atacurile asupra Ucrainei
  • Litoralul românesc, scena unui moment neașteptat în plin decembrie
  • De ce oamenii uită primele amintiri din copilărie
  • Vârsta de pensionare în România: regulile actuale și simulările pentru generațiile 1968–1980
  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • Exit mobile version