Cauta

Gheorghiță dixit: România și Bulgaria, incubatoare pentru noile variante Covid

Valeriu Gheorghiță consideră că românii și bulgarii pun în pericol Europa

Valeriu Gheorghiță susține că interesul major arătat de OMS și Comisia Europeană față de procentul mic de vaccinare din România și Bulgaria ar fi cauzat de îngrijorarea apariției unei noi variante a virusului tocmai în aceste țări. Între timp însă, așa cum anticipau oamenii de știință, varianta Delta și-a atins potențialul maxim și nimic nu anunță altceva. Mai mult de atât, în Japonia, Delta s-a autodistrus, iar în India, țara de origine a variantei, cazurile Covid aproape au dispărut. 

Șeful vaccinării din România, Valeriu Gheorghiță, s-a apucat să propovăduiască noua Apocalipsă, care ar putea veni exact din țările cu mulți ”proști”, România și Bulgaria, cu un procent slăbuț de inoculare. Aceste state ar putea deveni incubatoarele unei noi variante Covid, deși Gheorghiță recunoaște că este puțin probabil să fie vorba despre o contagiozitate mai mare decât cea a Delta.

”Pericolul în momentul de faţă nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci o variantă virală care ocoleşte răspunsul imun, care eludează parţial sau în totalitate răspunsul imun, or acest lucru ar fi catastrofal. Practic ar însemna ca vaccinurile actuale şi protecţia dobândită până în acest moment la nivel populaţional ca urmare a trecerii prin boală şi ca urmare a vaccinării să nu fie îndeajuns de suficiente pentru a preveni noile îmbolnăviri. Nimeni nu este în siguranţă până când toată populaţia europeană nu este în siguranţă”, a declarat Valeriu Gheorghiță. Interesant este faptul că se pune accent pe vaccinarea europenilor, de parcă Europa ar trăi într-o enclavă, din care nimeni nu iese și în care nimeni nu intră. Iar în ce privește o altă variantă a acestui virus, este greu de crezut că va mai apărea, după aproape doi ani de circulație intensă prin toate colțurile lumii.

Vinovații de serviciu

În țările din vestul Europei sună sirena. Numărul de cazuri a explodat și vinovați sunt scoși nevaccinații, rămași într-un procent infim în marea majoritate a statelor europene. La ultima actualizare a listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat, doar 4 state din Europa mai sunt în zona verde: Italia, Malta, Suedia și Spania, iar în zona galbenă, cu risc de a intra foarte curând în roșu, sunt Albania, Finlanda, Monaco, Franța și Portugalia. La nivel mondial, situația este, inexplicabil, aceeași: din Africa Covidul aproape a dispărut, iar statele cele mai vaccinate nu mai reușesc să iasă din zona roșie. În Gibraltar, care a raportat 118,17% vaccinați cu două doze și 42,5% vaccinați cu a treia doză, situația este dramatică, pentru că numărul de cazuri a scăpat de sub control din 26 septembrie și până în prezent, statul pregătind restricții majore de Sărbători. Cazul Gibraltarului nu este singular, pentru că mai există Seychelles, țara insulară cu 83% vaccinați și cu recorduri de infectări care durează din luna mai 2021 și nu pare să se întrevadă vreo redresare prea curând.

Implozia Covidului

India, leagănul variantei Delta, a scăpat de mult timp de Covid, având o rată de incidență de 0,1 la mia de locuitori, chiar dacă, drept pedeapsă, este menținută în zona roșie. Ultimele cifre din această țară arată puțin peste 8.000 de cazuri, la o populație de 1,38 miliarde de oameni. În Japonia, care de foarte multe luni înregistrează cazuri sporadice de Covid, cercetătorii au anunțat apariția unei ciudățenii în comportamentul variantei Delta, care, practic, s-ar fi autodistrus. ”Varianta Delta din Japonia a fost foarte transmisibilă. Dar, pe măsură ce mutațiile s-au acumulat, credem că în cele din urmă a devenit un virus defect și nu a putut să facă copii ale lui însuși”, a transmis Ituro Inoue, genetician la Institutul Național de Genetică.

Ultimele stiri

  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Exit mobile version