Cauta

FDA dă verdictul: Vaccinul Moderna nu îndeplinește criteriile pentru aprobarea unui rapel

FDA dă verdictul: Vaccinul Moderna nu îndeplinește criteriile pentru aprobarea unui rapel - Ziarul National

Specialiștii de la Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite au anunțat, marţi, că vaccinul anti Covid-19 al Moderna nu îndeplineşte toate criteriile instituţiei pentru susţinerea utilizării unui rapel. Aceștia arată că cele două doze sunt încă suficiente pentru a proteja împotriva îmbolnăvirii cu Covid-19, notează cnbc.com.

„Unele studii de eficacitate din întreaga lume au sugerat scăderea eficacității vaccinului Moderna anti COVID-19 în timp, fie împotriva infecției simptomatice, fie împotriva variantei Delta, în timp ce altele nu”, se arată într-un document de 45 de pagini publicat pe site-ul agenției. Cu toate acestea, în ansamblu, datele indică faptul că în prezent vaccinurile COVID-19 autorizate oferă în continuare protecție împotriva bolii.

A treia doză Moderna nu este necesară

De asemenea, reprezentanţii FDA susțin că datele referitoare la vaccinul Moderna relevă faptul că un rapel măreşte anticorpii protectori, dar diferenţa dintre nivelul anticorpilor înainte şi după rapel nu este suficient de mare, în special la persoanele la care nivelul respectiv a rămas ridicat.

Documentele au fost publicate înaintea întâlnirii din această săptămână, care este stabilită pentru zilele de joi și vineri,  în cadrul căreia comisiile de experţi externi ai FDA trebuie să discute despre rapeluri.

Studiile Moderna și Johnson & Johnson susțin contrariul

Pe de altă parte, atât Moderna, Johnson & Johnson au publicat pe site-ul FDA dovezile care arată că protecția împotriva ambelor vaccinuri a scăzut, iar oferirea unui rapel celor deja imunizați mărește în mod semnificativ protecția anticovid.

Moderna și Johnson & Johnson spun că persoanele care s-au imunizat cu vaccinuri anti COVID-19 ar trebui să primească doze suplimentare pentru a-și spori protecția împotriva variantei delta. Ambele companii au prezentat dovezi către FDA.

Ultimele stiri

  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Exit mobile version