Cauta

Elevii sunt în impas: Profesorii nu sunt de acord cu decizia Ministerului Educației de a-i supraveghea  în timpul testelor din salivă

Elevii sunt în impas: Profesorii nu sunt de acord cu decizia Ministerului Educației de a-i supraveghea în timpul testelor din salivă - Ziarul National

În timp ce Ministerul Educației a trecut peste opinia lor și a impus ca profesorii să îi supravegheze pe elevi de două ori pe săptămână în timpul efectuării testelor din salivă, cadrele didactice se declară complet împotrivă. Trei sferturi dintre profesori nu vor să facă acest lucru.

Sondaj făcut de Federaţia „Spiru Haret” relevă faptulo că peste 75% dintre repondenţi nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce-şi administrează testele de salivă pentru depistarea COVID-19

Vorbim de o majoritate covârșitoare a profesorilor care se opun supravegherii copiilor în timpul testărilor din salivă.  Trei sferturi dintre angajaţii din învăţământ care au participat la un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au declarat că nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce îşi administrează testele de salivă pentru depistarea COVID-19.

66% dintre profesori sunt vaccinați

Chestionarul realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a fost completat în perioada 10-12 noiembrie,  în rândul angajaţilor din învăţământ pentru a vedea percepţia acestora privind vaccinarea, certificatul verde şi introducerea în unităţile de învăţământ a testelor non-invazive din salivă pentru depistarea COVID-19.

Din cei 23.795 de angajaţi din învăţământ care au răspuns la întrebări, 91,3 procente  sunt cadre didactice.

„Observăm că majoritatea persoanelor chestionate (66%) s-au vaccinat împotriva COVID-19. De asemenea, peste 26% dintre repondenţii care nu s-au vaccinat au în intenţie să facă acest lucru în perioada imediat următoare”, arată reprezentanţii sindicaliştilor.

Doar 30% dintre profesori sunt de acord cu certificatele verzi

Cu toate acestea, doar 30% dintre repondenți ar fi de acord ca obligativitatea certificatyului verde la locul de muncă să se aplice şi în unităţile de învăţământ.

„În urma răspunsurilor primite, observăm o reticienţă a cadrelor didactice în ceea ce priveşte supravegherea elevilor în timp ce-şi administrează testele rapide antigen din salivă pentru depistarea COVID-19. Peste 75% dintre repondenţi nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce-şi administrează aceste teste”, subliniază reprezentanţii „Spiru Haret”.

Oficialii de la Ministerul Sănătății a finalizat procedura pentru folosirea în școli a testelor rapide antigenice pe bază de salivă, care vor fi realizate în fiecare luni și joi, la începutul orelor de curs, în sala de clasă.

La nivelul fiecărei unități de învățământ se va organiza procesul de testare. Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program.

 

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version