Cauta

Dr. Virgil Musta a descoperit singura contraindicaţie a vaccinului anti-COVID. Atenţie la aceste substanţe din ser!

virgil-musta

Dr. Virgil Musta a descoperit singura contraindicaţie a vaccinului anti-COVID. Atenţie la aceste substanţe din ser!

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a dezvăluit care sunt contraindicaţiile vaccinului anti-COVID, însă numai una este categorică.

Serul nu este recomandat persoanelor cu reacţie alergică severă la componentele vaccinului, în special la polietilen glicol, susţine specialistul.

Contraindicaţii relative prezintă cei care au în antecedente şoc anafilactic sau reacţii alergice severe sau care la prima doză au prezentat o reacţie alergică, este recomandabil să se ia legătura cu medicul alergolog pentru a lua decizia comună.

Mai sunt precauţii care trebuie luate la cei cu tratament anticoagulant şi mai este o contraindicaţie relativă şi anume persoane cu infecţie febrilă, ceea ce înseamnă febră peste 38,5 grade. Acestea ar fi recomandabil să amâne vaccinarea până după trecerea puseului febril”, a declarat Virgil Musta.

Căror pacienţi li se adresează, în special, vaccinul?

Cei mai importanţi sunt pacienţii diabetici, pacienţii cu obezitate şi cu boli cronice cardiovasculare, boli cronice pulmonare, pacienţii cu infecţie HIV, cu ciroză hepatică sau cu insuficienţă renală.

Toate aceste patologii reprezintă indicaţie de vaccinare pentru că reprezintă factori de risc în evoluţia bolii în cazul infecţiei cu SARS-CoV-2„, a mai spus dr. Virgil Musta.

Ce se întâmplă dacă te vaccinezi în timp ce eşti infectat?

Strategia actuală de vaccinare nu pune în discuție prezența virusului Sars CoV-2 în momentul vaccinării.

De altfel, modul în care acționează acest vaccin la nivel molecular nu poate decât să ajute la o apărare în fața virusului Sars CoV-2, pentru că-i blochează receptorii de intrare celulară și deci implicit înmulțirea virusului în organismul nostru.

Deci, nu este contraindicație medicală„, a afirmat şi dr. Carmen Dorobăţ.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version