Cauta

Dr. Flavia Groşan a dezvăluit de unde a apărut schema sa de tratament revoluţionară pentru bolnavii de Covid-19

Dr. Flavia Groşan a dezvăluit de unde a apărut schema sa de tratament revoluţionară pentru bolnavii de Covid-19 - Ziarul National

Dr. Flavia Groşan a dezvăluit de unde a apărut schema sa de tratament revoluţionară pentru bolnavii de Covid-19

Flavia Groșan a stârnit o controversă la nivel național după ce a afirmat că protocolul medical din spitale „ucide” pacienți, că oxigenul medical în cantități mari provoacă edeme cerebrale și că pacienții COVID cu saturație de 80% pot să se trateze acasă.

Doctoriţa Flavia Groşan, pneumolog, susţine că tratează COVID-ul ca pe o pneumonie atipică, cu antibiotic, chiar şi prin telefon sau online, ca să nu-i pună pe drumuri pe cei bolnavi rău.

Medicul orădean a trecut fără sancțiune peste şedinţa Colegiului Medicilor Bihor. A mers însoțită de avocat, însă membrii comisiei de etică i-au explicat că nu este vorba despre o anchetă, ci despre o simplă discuție pe marginea afirmațiilor sale.

Reclamaţia în cazul dr. Groşan a fost depusă de un alt medic din Bucureşti, care a fost deranjat de faptul că aceasta a criticat protocolul din Bucureşti.

Dr. Flavia Groşan: “Eu nu am apărut din spuma mării”

Doamnelor si domnilor, vorbiți de studii clinice. Eu nu am apărut din spuma marii.

Eu am făcut cercetare de mare calibru ca Principal Investigator in multe studii clinice de mare anvergura internațională.

Acum folositi acele medicamente, iar eu am fost acolo, cum unii nu vor fi niciodată in viața asta.

Toate se fac la timpul lor. Acum nu mai am timp de știința. Acum folosesc ce am învățat din ele, aplic si vindec oameni. Va pupa mama!

PS Hai, gata cu vorbăria. Intru pe front. Acolo se câștiga bătăliile.

Nu cu un ochi pe Netflix si cu altul pe pagina de FB a doctoriței afurisite din Oradea sa vedem ce a mai postat pe pagina. :))))”, a scris dr. Flavia Groşan, pe pagina de Facebook.

Ultimele stiri

  • Alege ce citesti
  • UPDATE Daniel David și-a dat demisia de la Educație. Cine are cele mai mari șanse la preluarea portofoliului
  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • A murit Chris Rea. Cântărețul avea 74 de ani/VIDEO
  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Exit mobile version