Cauta

De ce unii membri ai familiei nu se infectează cu COVID, deși locuiesc în aceeași casă cu persoane pozitive. Explicațiile specialiștilor

De ce unii membri ai familiei nu se infectează cu COVID, deși locuiesc în aceeași casă cu persoane pozitive. Explicațiile specialiștilor - Ziarul National

De ce unii membri ai familiei nu se infectează cu COVID, deși locuiesc în aceeași casă cu persoane pozitive. Explicațiile specialiștilor

Modul în care se transmite coronavirusul nu a fost încă stabilit cu precizie.

Există situații în care o persoană se infectează, dar nu-i contaminează și pe cei cu care locuiește în aceeași casă, a dezvăluit medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală.

Specialiștii explică acest lucru prin faptul că toți suntem diferiți și că reacția la virus ține de ADN-ul fiecăruia în parte.

Medicii spun că astfel de cazuri nu sunt singulare, chiar și în condițiile în care, în familie, izolarea nu poate fi perfectă pentru că au spații comune și există riscul de infectare.

Sunt două situații care pot fi luate în discuție. Prima este cea în care imunitatea celorlați membri ai familiei este foarte bună și să reușească să distrugă coronavirusul în momentul în care acesta intră în corp.

Sunt studii efectuate în acest moment care precizează că la anumite persoane macrofagele au capacitatea de a capta virusul SARS-CoV-2 care ajunge în plămâni și să-l neutralizeze. Însă nu știm care este tipul de persoane și ce structură genetică au acestea, care permite acest tip de răspuns extrem de eficient”, a explicat Dr. Beatrice Mahler, pentru Ziare.com.

Perioada de incubație e variabilă

Medicul a mai spus că mai este vorba și despre o altă situatie. „Am avut un caz în care toată familia s-a îmbolnăvit, iar unul dintre membrii acesteia nu s-a îmbolnăvit. El a devenit însă pozitiv, dar asimptomatic, mult mai târziu, peste cele 14 zile.

S-a testat întâmplător, pentru situație de contact, în perioada în care se făceau testările la contacții persoanelor pozitive, dar dintr-o altă sursă.

A avut contact cu o altă persoană la o săptămână după ce a făcut testul, iar de această dată a ieșit pozitiv. Oamenii se relaxează când văd că au avut cazuri în familie și nu s-au îmbolnăvit.

Este posibil să fie o incubație de lungă durată, pentru că pentru o parte din pacienți, perioada de incubație, tocmai pentru că răspunsul autoimun este bun, poate să fie mai lungă, nu de 14 zile, nu de 5-6 zile.

Media este de 5-6 zile, însă avem persoane care se pozitivează la 24 de ore după contact și avem cazuri de persoane care se pozitivează și după 21 de zile.

Cred că persoanele care au imunitatea foarte bună pot să se pozitiveze târziu. Și ar mai putea fi și situația în care, persoanele care au o imunitate foarte bună, dacă concentrația de la nivelul rinofaringelui, locul de unde se recoltează proba este foarte mică, testul poate să fie negativ.

Dar acest lucru nu înseamnă că infecția nu există în organism”, a mai explicat medicul Beatrice Mahler.

Ultimele stiri

  • Cum pot studenții români să schimbe viitorul energiei verzi: proiectul DFG Energy Solutions, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Garanțiile de securitate oferite lui Zelenski nu vor obliga Occidentul să intre în război pentru Ucraina
  • UPDATE. Fostul ministru al Transporturilor, arestat preventiv/Noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA
  • Premierul, declarații de ultimă oră! Ilie Bolojan: Cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripție
  • Iar au început tefeloazele să se vaite că au protestat în frig
  • Sărbători cu buget chibzuit și cu ochii pe oferte! Studiu: Bugetul alocat cumpărăturilor scade cu 10% în 2025
  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • Exit mobile version