AcasăCORONAVIRUSCoronavirus, 4 martie. Încă o zi cu peste 4.200 de cazuri noi...

Coronavirus, 4 martie. Încă o zi cu peste 4.200 de cazuri noi raportate. La ATI sunt 1.070 de pacienți

Coronavirus, 4 martie. Încă o zi cu peste 4.200 de cazuri noi raportate. La ATI sunt 1.070 de pacienți (sursa foto: Facebook)

Din raportarea venită, joi, de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS) aflăm că în ultimele 24 de ore la nivel național au fost au fost înregistrate 4.271 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), în condițiile în care și miercuri fuseseră raportate peste 4.200 de cazuri noi – DETALII AICI.

Totodată, din bilanțul oficial de joi rezultă că până la data de 4 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 816.589 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 749.673 de pacienți au fost declarați vindecați. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 832 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, mai anunță GCS.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

foto: GCS

Care e situația la ATI

De asemenea, s-a comunicat faptul că din totalul celor 9.035 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.070 sunt la ATI.

”Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.105.686 de teste RT-PCR și 334.027 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.410 teste RT-PCR (16.885 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.525 la cerere) și 9.539 de teste rapide antigenice”, stă scris în raportarea oficială de joi, 4 martie.

S-au raportat 98 de pierderi de vieți omenești

Până astăzi, 20.684 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit, se menționează în raportarea din 4 martie.

În intervalul 03.03.2021 (10:00) – 04.03.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese. Este vorba despre 58 bărbați și 40 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

”Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

94 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități”, transmit oficialii GCS.

60 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger