Cauta

Coronavirus, 12 decembrie. România a trecut de 550.000 de cazuri confirmate. Câți pacienți sunt la ATI

Coronavirus, 12 decembrie. România a trecut de 550.000 de cazuri confirmate. Câți pacienți sunt la ATI (foto: Facebook)

Cele mai recente informații venite, sâmbătă, 12 decembrie, din partea autorităților arată că până la această dată în România au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 451.477 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.333 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), conform datelor făcute publice din direcția Grupului de Comunicare Strategică. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 976 de persoane au fost reconfirmate pozitiv”, se menționează în raportarea din 12 decembrie.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor, amintește GCS, care publică următorul grafic realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

foto: Grupul de Comunicare Strategică

Câte teste s-au făcut

Din totalul celor 11.886 de persoane internate cu COVID-19 în unitățile sanitare de profil, 1.288 se află la Terapie Intensivă – ATI, conform datelor venite de la oficialii GCS.

Totodată, informațiile actualizate arată că până la această dată la nivel național au fost prelucrate 4.413.212 teste, iar dintre acestea, 26.389 au fost făcute în ultimele 24 de ore – 17.098 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.291 la cerere. ”De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 10 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 decembrie”, precizează aceeași sursă.

Încă 148 de oameni au murit

Din nefericire, aflăm că bilanțul deceselor a crescut din nou, astfel că datele oficiale indică faptul că până astăzi 13.264 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit.

”În intervalul 11.12.2020 (10:00) – 12.12.2020 (10:00) au fost raportate 148 decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

142 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se menționează în raportarea din 12 decembrie.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version