Cauta

Cîțu sună mobilizarea, în privința campaniei de vaccinare: E nevoie de o implicare a Bisericii, mai ales în mediul rural – VIDEO

Cîțu sună mobilizarea, în privința campaniei de vaccinare: E nevoie de o implicare a Bisericii, mai ales în mediul rural (foto: Facebook)

Premierul vrea ca și la sate lumea să fie informată despre tot ceea ce ține de campania de vaccinare, un rol important revenindu-le, în acest sens, reprezentanților Bisericii, din câte s-a înțeles din spusele șefului Guvernului.

Vorbind, luni, de la Palatul Victoria, despre constituirea unui comitet interministerial, sub coordonarea premierului, ”care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României”, Florin Cîțu s-a oprit, în contextul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, și la situația din mediul rural.

Este nevoie, și am spus-o și la întâlnirea cu cultele, și mi s-au dat asigurări, dar vreau să spun și aici public, este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații, să poată să se vaccineze. M-am asigurat că avem dozele necesare pentru vaccin, dar, așa cum arată astăzi lucrurile, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iulie. Deci mergem mai repede decât ne-am programat, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze”, a declarat Cîțu.

De altfel, s-a remarcat faptul că șeful Guvernului a insistat pe importanța vaccinării. ”Ca să trecem peste această perioadă, ca să revenim la normalitate, vaccinarea este singura soluție şi ne-am asigurat că vom avea doze de vaccin necesare”, a mai punctat Cîțu, în conferința susținută luni la sediul Guvernului.

Apel și la discuțiile cu reprezentanții cultelor religioase

Referitor la vaccinare și la întrevederea avută la sediul Guvernului, cu reprezentanții cultelor religioase din România, pentru a discuta despre măsuri în contextul Sărbătorilor Pascale, Florin Cîțu anunța, pe 25 martie, ce le-a transmis acestora, cu referire la campania de imunizare antiCovid.

”În același timp, am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, transmitea, la acel moment, premierul Cîțu, pe pagina sa de Facebook.

Ultimele stiri

  • NUCLEARĂ: Rapidul îl poate pierde gratis pe Dobre!
  • Sezonul înecaților
  • Cât de cald va fi joi și vineri în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • 45 de ani de aviație!
  • Frână la proiecte finanțate prin PNRR și programul Anghel Saligny. Ordonanța care își propune „atenuarea riscului fiscal”, pusă în dezbatere
  • Soțiile interlopilor din Iași se contrează nu doar pe stradă, ci și pe rețelele de socializare/Cum s-a ajuns în această situație 
  • Cutremurător! O tânără de 17 ani a murit la o maternitate din Timişoara, la scurt timp după ce a născut. Cazul, în atenția poliției
  • Casa iubirii – sezonul în care „matrimoniale.tv” își dă cu stiletto-n propriu picior
  • Ce mesaj are premierul Bolojan pentru profesori: „Se muncește ceva mai mult la clasă cu aceiași bani” – VIDEO
  • Bolojan, despre criza din coaliţie: E cert că trebuie să ne adunăm cât mai repede posibil – VIDEO
  • Exit mobile version