Cauta

Cât dureaza imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID-19. Explicații de la Raed Afarat

Cât dureaza imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID-19. Explicații de la Raed Afarat - Ziarul National

Cât dureaza imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID-19. Explicații de la Raed Afarat, șeful DSU

În contextul în care, de câteva zile deja, în România a început deja a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, celor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului care desfășoară activități în domenii esențiale, cum ar fi Președinția, Guvernul sau ministerele, secretarul de stat aflat la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență a făcut precizări despre perioada de imunitate dată de vaccin.

Întrebat cât durează imunitatea dată de vaccinul antiCovid, oficialul a explicat că, potrivit datelor existente la momentul de față, ar fi vorba despre o perioadă de circa 6-8 luni.

”La acest moment, până acum, din momentul în care am început să ne vaccinăm și când au fost testările înainte știm acum cu cât crește timpul ca imunitatea continuă. Pentru că persoanele care au fost testate și au intrat în studii, ele în continuare sunt evaluate la numărul de anticorpi, la imunitate – dacă scade, dacă rămâne, dacă dispar anticorpii, nu dispar. Cu cât trece timpul mai mult și semnalele sunt că imunitatea este valabilă și acum înseamnă că timpul se prelungește.

Deci la acest moment chiar vreo 6 luni, 8 luni deja au făcut teste pentru cei care au fost vaccinați și nimeni n-a venit să zică – «Atenție, că a scăzut!». Și cu cât timpul trece și testele demonstrează că anticorpii sunt prezenți, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă”, a subliniat Raed Arafat, luni seară, la Digi24.

Arafat: Vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni

Șeful DSU a mai făcut o precizare importantă pe acest subiect. ”La acest moment cam asta putem zice pentru că nimeni nu poarte să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni.

Din cauza asta spunem că analiza pe durata imunității, dovada ei este trecerea timpului și testele care se fac asupra celor care au participat la studii și care, din ce am înțeles, urmează să fie testați periodic timp de doi ani cel puțin”, a mai anunțat Arafat.

Ultimele stiri

  • Flavia Dumitrașcu – Campioana campionilor la International Mental Mathematics Championship, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Imagini cu Irinel Columbeanu într-o ipostază în care nu a mai fost zărit! Cum a apărut înainte de Sărbători! „Mi se pare monumental” – VIDEO
  • Rodica Stănoiu, deshumată după deschiderea unui dosar de moarte suspectă. Procurorii așteaptă rezultatele autopsiei
  • Unde poţi să te angajezi, la început de 2026, fie la stat, fie la privat. Companiile care caută şi personal necalificat, dar şi specialişti
  • Percheziții DNA la firme din domeniul ride-sharing. Prejudiciul ar fi de 25 de milioane de lei (surse)
  • Cine beneficiază de reduceri la transportul în comun în 2026. Guvernul a adoptat OUG, facilităţile se prelungesc
  • Femeile depistate cu lepră la Cluj și-au oferit serviciile și la Untold. Artistul celebru masat de cele două asiatice
  • Incident șocant în Capitală, la Gara de Nord! Un bărbat s-a urcat pe fațada clădirii și a aruncat cu pietre. O femeie rănită
  • A început numărătoarea inversă pentru vacanţa de iarnă. Cum se pregătesc pensiunile de la munte pentru turişti
  • Test pentru COALIȚIE la moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului/Azi, la Senat, au loc dezbaterea și votul
  • Exit mobile version