Dr. Alexandru Rafila pune răul în faţă. El susţine că, în luna septembrie, valul 4 de Covid-19 va face prăpăd în ţara noastră şi că previziunile autorităţilor sunt mult prea optimiste.
Reprezenatul României la OMS consideră drept „optimiste” estimările autorităţilor conform cărora România va înregistra, în luna septembrie a acestui an, 1.600 de noi cazuri de COVID-19 zilnic. Rafila spune că, după cum arată calculele privind rata de infectare din ultimele şase săptămâni, numărul îmbolnăvirilor poate ajunge, la finele lunii viitoare, la 4.000 de cazuri zilnic.
O creştere de 10 ori în 6 săptămâni
„Eu cred că este o estimare optimistă aceasta (un vârf de 1.600 de îmbolnăviri pe zi – n.r.). am făcut şi eu nişte socoteli aşa, mai rudimentare, probabil, dar m-am uitat ce s-a întâmplat în ultimele şase săptămâni.
E mai corectă abordarea săptămânală. Am făcut şi eu un mic calcul şi, de la 288 de cazuri în săptămâna 5-12 iulie, am ajuns săptămâna trecută la 2.500 de cazuri. Deci, e o creştere aproape de zece ori în decurs de şase săptămâni.
Ce am observat este că această creştere săptămânală este între 1,43 şi 1,63, deci o medie cam de 1,5 şi asta o să ne arate că la sfârşitul lunii septembrie, în ultima săptămână din luna septembrie, 21-27, eu cred că vor fi în jur de 4.000 de cazuri.
Însă cu o condiţie pot să estimez această cifră: dacă nu se întâmplă cumva vreo minune în ceea ce priveşte modul de testare pentru că noi am mai trecut în luna noiembrie a anului trecut, ştiţi, când în mod inexplicabil numărul de cazuri a fost redus datorită lipsei testării.
Adică, dacă o să fim serioşi de data aceasta şi o să testăm aşa cum trebuie – pentru că, pe măsură ce creşte numărul de cazuri, ideea este să opreşti transmiterea”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la Digi 24.
Ne mai întoarcem la lockdown?
„Ceea ce am observat, din nefericire, trendul acesta este permanent crescător, de la începutul lunii iulie.
Și dacă la începutul lunii iulie aveam un număr de cazuri înregistrat într-o săptămână în jur de 250 – 300, acum am ajuns să avem 2.500 și probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 3.500 de cazuri înregistrate într-o săptămână.
Acest trend ascendent se manifestă și e o crestere, timp de șase săptămâni, de 10 ori a numărului de cazuri.
Asta e realitatea. Nu trebuie să ne lase nepăsători, nu treuie să lăsăm ca lucrurile să se agraveze. Trebuie să luăm măsuri, din păcate, eu sper să nu ne mai întoarcem la lockdown pentru că acest lucru are un impact foarte mare”, a mai zis Rafila.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, afirma, săptămâna aceasta, că prognozele autorităţilor sunt că în luna septembrie România va înregistra 1.500 de noi cazuri de COVID-10 zilnic, la jumătatea lunii.