Cauta

Vicepreședintele Eco-Civica, afaceri ilegale în Parcul Tineretului

parcul-tineretului11

Vicepreședintele Eco-Civica, afaceri ilegale în Parcul Tineretului

Dan Trifu, apărătorul spațiilor verzi și protejatul primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, negociază chiolhane la restaurantul Trifoiaș din Parcul Tineretului pe care-l administrează.

Desi pozează în protectorul spațiilor verzi, activistul administrează un restaurant construit ilegal într-un parc din centrul Capitalei. Mai mult, pentru amenajarea acestui local au fost tăiați ilegal mai mulți arbori.

Cine l-a ajutat pe Dan Trifu

Toate aceste lucruri s-au întâmplat în perioada în care Dan Trifu a beneficiat de sprijinul unui alt activist de mediu, actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan. Asta în condițiile în care cei doi intentaseră sute de procese unor persoane pe care le acuzau de distrugerea spațiilor verzi.

Mai exact este vorba despre localul cu un nume predestinat – Trifoiaș. Acesta, deși se află pe numele unor persoane necunoscute, este administrat chiar de Dan Trifu, reprezentantul Eco-Civica.

Acest lucru este dovedit de o înregistrare realizată în urmă cu câțiva ani în care activistul de mediu negociază personal cu doi tineri organizarea unei cununii. Dan Trifu recunoaște că terasa este construită în parc, deși acest lucru este interzis prin lege, dar acest lucru nu îl împiedică să își ofere, contra-cost, serviciile pentru această petrecere.

Odată stabilit meniul despre care Dan Trifu le spune că se va ocupa personal, activistul încalcă grav legea când vine vorba despre plata serviciilor sale. El recunoaște, fără niciun fel de rușine, având protecția unor persoane sus puse, că face evaziune fiscală și că poate să încaseze sume mari de bani fără să ofere chitanță la schimb și să plătească taxe către stat.

Stenograma discuţiei

Mai jos, discuția dintre clienți, mireasa și nașul și Dan Trifu, administratorul restaurantului Trifoiaș:

Mireasa și Nașul: Ne place foarte mult la dumneavoastră și am vrea să facem cununia aici, dar să ne spuneți cum e cu meniul și cum putem să aranjăm mesele.

Dan Trifu: Câte persoane vor veni la cununie? Ca să știu cum organizez aici.

Mireasa și Nașul: În jur de 50 de persoane, prieteni, rude și familia.

Dan Trifu: Perfect! Vă voi face o cununie de vis, vă aranjez mesele și ringul cum n-ați mai văzut pe nicăieri.

Mireasa și Nașul: Ce frumos! Vă mulțumim. Despre meniu ce ne puteți spune pentru că aș vrea ceva tradițional.

Dan Trifu: Noi vă dăm tradițional, românesc. Noi numai așa facem. Fără maioneze și alte șmecherii, cu umpluturi și alte lucruri.

Mireasa și Nașul: În ce va consta meniul?

Dan Trifu: O să aveți aperitiv super încărcat, sarmale și friptură de pui și porc cu cartofi și salată.

Mireasa și Nașul: Nouă ne place ce spuneți și am vrea să semnăm un contract, se poate?

Dan Trifu: Nu e nevoie de niciun contract, dați un avans și totul merge pe încredere.

Trifu începe să se simtă bine cu viitorii clienți și prinde încredere în ei. Începe să le povestească de luptele pe care le dă cu cei care vor să distrugă parcul, în speță el fiind unul dintre cei care a defrișat zeci de copaci ca să își construiască în Parcul Tineretului cârciuma Trifoiaș. De aici începe să se dea de gol că el este cel care controlează din umbră restaurantul.

Mireasa și Nașul: E foarte frumos aici la dumneavoastră, se vede că sunteți un manager care se implică.

Dan Trifu: Așa trebuie să fie toți managerii, implicați. Tot ce vedeți aici este proiectul meu, eu am făcut designul.

Mireasa și Nașul: Ne puteți spune dacă putem să venim noi cu băutura de acasă?

Dan Trifu: Nu, nu se poate așa ceva. Și, oricum noi avem sticla de Jidvei la 20 de lei. Nu e scump.

Mireasa și Nașul: Pai, și meniul cam cât ne duce?

Dan Trifu: Undeva la vreo 30 de euro plus băutura. Dar vă facem un meniu ca de nuntă.

Mireasa și Nașul: Gata, ne-ați convins! Să vă dăm un avans, cam cât? Că avem la noi cam 1.000 de lei. Ajung?

Dan Trifu: Jackson, avem chitanțier, factură, ceva? ( strigă către un angajat). Nu avem? A, e închidere de lună? Bine atunci, ne auzim la un telefon. ( le transmite miresei și nașului ).

Ultimele stiri

  • Dani Mocanu dezvăluie cum a făcut 600.000 de dolari pe TikTok!/„Așa mi-a spus doamna de la ANAF”
  • Noi amănunte în cazul morții Raisei, copila de 2 ani din Dolj. Cine e principalul suspect/Ce povestește bunica fetiței – VIDEO
  • AUR, Smirnă și Tămâie. Magia prin care libanezul Murad se vrea împărat la Mangalia, să-și bage calul troian în Primărie
  • Firea ajunge la 4 procente în spatele lui Nicușor Dan, iar Piedone coboară pe locul 4 și s-ar putea retrage din cursă
  • Gabriela Firea: Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie
  • S-a aflat! Digi nu poate cumpăra – încă – Telekom România. Ce se întâmplă cu tranzacția anului
  • S-a dat alerta pe o stradă din Capitală! Grenadă găsită la vila familiei Andreei Tonciu: „Vă dați seama, dacă nu venea…”
  • Care sunt politicienii în care românii au cea mai multă încredere, conform unui sondaj recent
  • Natura s-a dezlănțuit! Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în zona Moldovei – VIDEO
  • Reţea de trafic cu Ozempic vândut „la negru”. 13 persoane, reţinute de către oamenii legii din București. Detalii incredibile din dosar
  • Exit mobile version