Contractele futures la petrol au crescut săptămâna aceasta, în pofida inflației încăpățânate din SUA, care a tras în jos piața bursieră.
Cotația West Texas Intermediate pentru luna martie a câștigat 95 de cenți, sau 1,24%, pentru a se stabili la 77,87 dolari pe baril. Contractul Brent pentru luna aprilie s-a stabilit la 82,77 dolari pe baril, în creștere cu 77 de cenți sau 0,94%.
Petrolul s-a agățat de câștiguri în ciuda faptului că inflația a crescut mai mult în ianuarie. Indicele prețurilor de consum a crescut cu 3,1% în ritm anual, față de 2,9% cât se aștepta.
Piața nu mai mizează pe faptul că Rezerva Federală va reduce ratele dobânzilor în luna mai, potrivit CME FedWatch. Ratele mai mici ale dobânzii stimulează de obicei creșterea economică, care alimentează cererea de petrol.
Săptămâna trecută, țițeiul american și referința globală au crescut cu peste 6%, subliniind un risc continuu pentru aprovizionare în contexul războiului dintre Israel și Hamas.
Din cauza situației din Orientul Mijlociu, prețurile petrolului se pot majora cu 10 dolari pe baril, sugerează John Evans, analist la brokerul petrolier PVM.
OPEC se așteaptă la o piață restrânsă în acest an, în condițiile în care cererea este prognozată să crească cu doar 2,2 milioane de barili pe zi, în timp ce producția din afara cartelului va adăuga 1,2 milioane de barili pe zi. Asta ar implica un deficit de aprovizionare, cu excepția cazului în care OPEC își anulează reducerile de producție.
Președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a subliniat că fiecare majorare de 10 dolari pe baril a prețului țițeiului crește inflația cu 0,2% și reduce creșterea economică cu 0,1%.
Dar însăși America are forța de a modifica piața petrolului – și nu numai prin politica monetară. Strategiile companiilor americane merg dincolo de cerere și ofertă: sunt strâns legate cu geopolitica Washingtonului. Orientul Mijlociu este un bun exemplu în acest sens. Sancțiunile impuse petrolului Rusiei reprezintă un alt factor de perturbare a pieței.
De asemenea, americanii caută să-și mențină influența față de OPEC, deoarce organizația controlează 40% din aprovizionarea mondială cu petrol. SUA au fost cel mai mare producător și consumator de țiței din lume în 1960, anul în care s-a format OPEC.
Prin urmare, rivalitatea istorică dintre SUA și OPEC va continua, alimentată de tensiuni și riscuri geopolitice.