Cauta

Industria ceasurilor elvețiene va plăti scump pentru tarifele americane

Orologeria este sectorul din Elveția care va fi probabil cel mai afectat de tarifele comerciale ale lui Donald Trump

În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a promovat vânzarea unor ceasuri elvețiene de 100.000 de dolari. Cu toate acestea, orologeria este sectorul din țara alpină care va fi probabil cel mai lovit de tarifele comerciale.

Având în vedere excedentul său comercial față de Statele Unite, Elveția este afectată de taxe vamale de 31% (față de 20% pentru Uniunea Europeană),greu de absorbit chiar și pentru producătorii de ceasuri de lux.

În 2024, exporturile de ceasuri elvețiene în SUA s-au ridicat la 4,65 miliarde de euro, în creștere cu 5% față de anul precedent, contribuind la atenuarea scăderii puternice a cererii în China.

Taxele vamale sunt „dăunătoare și nejustificate”, a declarat pentru AFP Yves Bugmann, președintele federației ceasornicarilor, cerând Consiliului Federal (guvernul) să „explice rapid omologilor săi americani punctul de vedere al economiei elvețiene”. „Evident că va exista un impact, dar rămânem optimiști”, afirmă Edouard Meylan, șeful H. Moser.

Pentru moment, Elveția a ales să nu reacționeze la tarifele americane pentru a nu escalada tensiunile cu Washingtonul. Joi, ministrul Economiei a anunțat că se va deplasa în Statele Unite „foarte curând” pentru a încerca să convingă administrația lui Trump că tarifele sunt „contraproductive pentru toată lumea”.

Dar pentru a compensa aceste taxe vamale „net mai mari decât se așteptau”, prețurile vor trebui să crească cu „11% până la 13%”, potrivit analiștilor de la Zurich Cantonal Bank, care se îndoiesc vor putea fi transferate integral, în detrimentul marjelor.

Amploarea taxelor „a luat pe toată lumea prin surprindere”, subliniază Jon Cox, analist la Kepler Cheuvreux. În opinia sa, partea superioară a pieței va fi într-o poziție mai bună pentru a crește prețurile, iar consumatorii mai înstăriți ar putea fi mai înclinați să își facă achizițiile atunci când călătoresc în străinătate.

„Atmosfera este mai degrabă sumbră”

La Geneva, branduri celebre precum Rolex, Patek Philippe, Cartier, Bulgari și Tag Heuer  prezintă modele noi în cadrul expoziției Watches & Wonders.

Întregul oraș vibrează în ritmul orologeriei, cu festivaluri și târguri, iar mărcile mici organizează și ele evenimente pentru a profita de prezența colecționarilor și a negustorilor. Totuși, Cox a observat că de data aceasta „atmosfera este mai degrabă sumbră”.

În octombrie, Trump a scos la vânzare 147 de ceasuri elvețiene din aur și diamante,  dar originile producătorului au fost puse sub semnul întrebării.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version