Cauta

Fotbal, baschet și NFT: un cocktail de milioane

Două start-up-uri pe piața NFT  au strâns 930 de milioane de dolari în această săptămână, evidențiind apetitul continuu al investitorilor pentru această nouă  industrie care experimentează o creștere masivă, inclusiv în lumea sportului.

NFT-urile sau jetoane nefungibile reprezintă proprietatea asupra unei valori digitale –  urmărită pe blockchain, un registru digital al tranzacțiilor.Fiecare NFT este unic și acționează ca un obiect de colecție care nu poate fi duplicat – totuși, suportul poate fi vizualizat în continuare de către altcineva pe internet.

Dapper Labs, Top Shot NBA

Dapper Labs, care produce jetoane de tranzacționare pentru înregistrări din meciurile de baschet din Liga profesionistă americană, prin intermediul platformei Nap Top Shot,  a strâns 250 de milioane de dolari într-o rundă de finanțare condusă de Coatue Management, Bond, firma de investiții condusă de fostul analist de pe Wall Street, Mary Meeker, și fondul suveran din Singapore, GIC. Cele mai importante momente sunt licențiate de NBA, care primește redevențe pentru fiecare tranzacție.Noua rundă evaluează firma din Vancouver, Canada, la 7,6 miliarde de dolari, potrivit unei surse CNBC.

Sorare, Antoine Griezmann

Sorare, un joc francez de fotbal virtual, care folosește tehnologia blockchain și încorporează NFT-uri, a anunțat încasări de  680 de milioane de dolari într-o injecție de numerar condusă de Soft Bank. De asemenea, au investit și companiile de capital de risc Atomico, Bessemer Ventures,IVP, D1 Capital și Eurazeo. Antoine Griezmann și fostul jucător englez Rio Ferdinand sunt, la rândul lor, investitori în Sorare.

Cu o evaluare de 4,3 miliarde de dolari, Sorare devine de departe cea mai valoroasă firmă de tehnologie privată din Franța și una dintre cele mai mari start-up-uri din Europa.

Vânzările NFT au atins un record de 2,5 miliarde de dolari în prima jumătate a acestui an.Tranzacțiile cu profil înalt includ o lucrare a artistului digital Beeple, adjudecată cu  69 milioane de dolari la o licitație Christie’s și primul tweet al CEO-ului Twitter, Jack Dorsey, vândut cu 2,9 milioane USD.

Start-up-urile de cripto și blockchain au primit până în 2021 aproximativ 19 miliarde de dolari în finanțare de risc, aproape triplând cei 6,4 miliarde de dolari strânși de sector anul trecut.

 Premier League, La Liga

Clubul britanic Manchester City a lansat recent două colecții de NFT-uri, The Champions Celebrate și Creation. Suporterii beneficiază de “jetoane de fan” pentru a accesa recompense VIP, promoții, jocuri și chiar drepturi de vot în anumite decizii și sondaje ale grupării din Premier League.

Dapper Labs are interese în campionatul Spaniei: pe lângă anunțarea celei mai recente finanțări,  a dezvăluit un parteneriat cu LaLiga, pentru a introduce o experiență similară cu NBA Top Shot pentru fanii de fotbal. Decizia vine la o săptămână după ce La Liga a semnat un parteneriat separat cu Sorare: platforma permite utilizatorilor să tranzacționeze “cărți de jucător” digitale și să administreze echipe de câte cinci într-un număr de turnee virtuale de fotbal.

Sorare a declarat că a convenit un acord de licență exclusiv pe termen lung cu La Liga, care va include jucători de top, printre care Antoine Griezmann de la Atletico Madrid, Vinicius Junior (Real Madrid) și Pedri(FC Barcelona). Plănuiește, de asemenea, să lanseze o aplicație mobilă și să înscrie toate primele 20 de ligi de fotbal până la sfârșitul anului 2022.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version