AcasăAfaceri”Airbusul sateliților” vs Starlink

”Airbusul sateliților” vs Starlink

Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo sunt gata să-și fuzioneze activitățile din domeniul sateliților pentru a concura cu Starlink

Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo sunt gata să-și fuzioneze activitățile din domeniul sateliților pentru a concura cu Starlink.

Promis de mai bine de douăzeci de ani, „Airbusul sateliților”, proiectul care vizează reunirea celor trei mari producători europeni –  franco-germano-spaniolul Airbus, francezul Thales și italianul Leonardo, pare să devină în sfârșit realitate.

Thales și Leonardo colaborează deja în domeniul spațial, din 2007, în cadrul Thales Alenia Space și Telespazio. Însă fuziunea lor cu Airbus ar finaliza consolidarea sectorului european, creând o entitate cu o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de euro și o valoare estimată, potrivit agenției Reuters, la 10 miliarde de euro.

Cotidianul La Tribune a informat că directorii celor trei companii au prevăzut să se întâlnească în această săptămână, iar negocierile vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

Prin această fuziune, „sperăm să câștigăm în dimensiune și rapiditate”, deoarece „anumiți actori americani perturbă ecosistemul spațial”, a explicat Guillaume Faury, președintele executiv al Airbus, cu ocazia prezentării rezultatelor anuale ale grupului aeronautic, pe 20 februarie. Faury se referea la Starlink și Space X, companiile lui Elon Musk. Apariția lor în 2010 a revoluționat piața.

Până atunci, producătorii de sateliți erau obișnuiți să fabrice aparate de mari dimensiuni, destinate orbitei geostaționare, în special pentru operatorii de telecomunicații sau de difuzare a programelor de televiziune, precum Eutelsat și SES. Stalink se bazează pe mii de sateliți de dimensiuni reduse, dezvoltați intern și fabricați în serie, fiind astfel mai ieftini.

Dar o fuziune între Airbus, Thales și Leonardo întâmpină obstacole, mai ales cota de piață. Având în vedere cifra de afaceri estimată a noii societăți, „Airbus reprezintă peste 50%, în timp ce cota Leonardo abia ajunge la 20%, sublinia în iulie directorul executiv al Airbus Defence and Space, Michael Schoellhorn,

Cu excepția găsirii unor contrapartide (cedări de active, compensații financiare), ”echilibrul nu va fi ușor de atins”. Leonardo ar putea plăti o compensație partenerilor săi pentru a obține o cotă mai importantă din capital decât ponderea sa economică.

Un alt subiect sensibil este guvernanța. Trecutul a demonstrat, în special în cazul Airbus, că naționalitatea directorilor poate genera tensiuni politice importante între țările europene.

În cele din urmă, fuziunea va trebui să fie aprobată de autoritatea europeană pentru concurență. Agenția Spațială Europeană s-ar putea teme de o reducere a concurenței și, prin urmare, de o creștere a prețurilor sateliților.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
59 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger