Conducerea Televiziunii Naționale a transmis o scrisoare către premierul Ludovic Orban prin intermediul căreia îi solicită ca o parte dintre angajații TVR să fie pe lista prioritară a celor care se vor vaccina împotriva Covid-19.
„Conducerea Televiziunii Române a solicitat, printr-o scrisoare adresată Prim-Ministrului României şi Ministrului Sănătăţii, ca un număr de salariaţi ai instituţiei, de la Bucureşti şi de la studiourile teritoriale, să fie inclus pe lista pentru vaccinarea prioritară anti COVID, respectiv în grupele populaţionale prioritizate, ale celor care lucrează „în linia întâi”, deservind activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului, precum cei din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă și alimente, salariaţii Poştei Române, ai CFR etc.”, se arată într-un comunicat al TVR.
Aceşti salariaţi fac parte din echipele care asigură emisia, funcţionarea studiourilor, echipele de ştiri şi programe informative de actualitate, cele care realizează programul „Teleşcoală” şi emisiuni în limbile minorităţilor naţionale, asigurând dreptul cetăţenilor la informare, conform legislaţiei în vigoare, se mai precizează în comunicat.
Șefii TVR susțin că Televiziunea Română este o instituţie de interes strategic, cu o misiune publică foarte clar definită: asigurarea permanentă a difuzării de programe, cu informaţii în timp real, corecte şi echilibrate, în beneficiul telespectatorilor.
Etapele vaccinării anti-Covid în România
Cele trei etape ale campaniei de vaccinare anti-Covid vor fi următoarele, iar ele se vor putea intercala în funcție de cât de multe doze de vaccin vor fi disponibile:
- vaccinarea personalului din sistemul medical public și privat și personalului care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie).
- vaccinarea populației aflate la risc în fața Covid-19 – vârstnici și persoane cu boli cronice, care s-au constatat că sunt comorbidități la cazurile de Covid-19.
- vaccinarea populației generale.
Listele din ministere
Ministerul Sănătății a trimis către toate ministerele din Guvern o circulară prin care cere ca fiecare instituție să întocmească liste cu angajații care doresc să se vaccineze cu vaccinul anti-Covid care va veni în România la finalul lunii decembrie.
Locotenent-colonelul Valeriu Gheorghiță, medicul militar care va coordona campania de vaccinare împotriva Covid-19 în România, a explicat de ce în aceste zile, în ministere se fac „liste” de personal pentru campania de vaccinare anti-Covid: este vorba despre identificarea și cuantificarea personalului care deservește activități critice ale statului, pentru a avea o situație a necesarului de doze de vaccin, dar și de un fel de „sondaj de opinie”, pentru a vedea câți sunt dispuși să se vaccineze, pentru că nimeni nu va putea fi obligat să o facă, a precizat el pentru Europa Liberă.
Acest lucru nu înseamnă că toți funcționarii unui minister sunt prioritizați pentru a primi vaccinul anti-Covid, ci doar cei care se ocupă cu activități esențiale pentru funcționarea infrastructurii critice de stat, și care vor fi dispuși să își facă acest vaccin.
Da cum primi ei si Surprize surprize. Acolo i zona zoster si apoi inchisi si lasat doar Ora regelui si Pentru Patrie. Dupaia Ati si medici si mamai. Prima Zana.
A si memorialu.