Cauta

Scandal cu olandezii de la Damen Mangalia. Pierderi dubioase, raportate de 4 ani

Statul român pierde pe mâna olandezilor de la Damen

În stilul catastrofic al privatizărilor nereușite din țara noastră, Șantierul naval 2 Mai, falimentat de coreeni și preluat de olandezii de la Damen, în asociere cu statul român, înregistrează doar pierderi de 4 ani încoace. Să înregistrezi pierderi financiare 4 ani și să nu ai de gând să pleci înseamnă că ceva e putred în Danemarca. Sindicaliștii de la șantierul naval, dar și Dănuț Andrușcă, fostul ministru al Economiei, consideră că, de fapt, profitul olandezilor este exportat, așa cum se întâmplă la toate companiile străine din România.

Șantierul naval 2 Mai Mangalia a fost preluat prin 1997 de coreeni, care l-au adus în faliment, pentru ca în 2018 să fie preluat de olandezii de la Damen. Grație fostului ministru al Economiei, Dănuț Andrușcă, statul român a reușit, totuși, să obțină pachetul majoritar, de 51% din acțiuni, însă a cedat managementul companiei către olandezii de la Damen. Cu anumite condiții, care, se pare, că nu au fost îndeplinite. Sindicaliștii de la Damen ne spun că au făcut toate demersurile pentru a obține contractul de asociere dintre statul român și Damen, însă au fost refuzați pe motiv că acesta ar fi confidențial, însă din informațiile pe care le-au obținut, se pare că acest contract este în defavoarea statului român. De la fostul ministru Andrușcă aflăm că această confidențialitate a fost cerută, insistent, de partea olandeză. Una dintre condițiile puse în acest contract de asociere a fost ca, până în 2024, Damen să treacă pe profit, ceea ce este cel puțin ciudat. Pentru că asta înseamnă că li s-a permis olandezilor, care dețin managementul operațional, să țină pe pierderi timp de șase ani o companie în care statul român este acționar majoritar. Lucru pe care, de altfel, l-au și făcut, căci din 2018 până în prezent, Damen raportează doar pierderi. Întrebarea pertinentă este cum de o companie străină, cu oarece renume, își permite să piardă bani, patru ani, consecutiv, așa, de dragul României? Ceva este putred în povestea aceasta.

Totul se semnează în Olanda

Olandezii și-au luat angajamentul față de statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, de a crește numărul de salariați de la 1.690, cât era în 2018, la 3.000 și, în orice caz, să nu scadă sub 1.690. Astăzi, Damen mai are 1.500 de angajați și doar protestele sindicaliștilor de la Ministerul Economiei au reușit să suspende, nu să anuleze, intenția de a se efectua o nouă rundă de disponibilizări. Potrivit sindicaliștilor de la Damen, în cei 4 ani de la preluarea șantierului, această societate are pierderi financiare majore în fiecare an și se preconizează că va înregistra în continuare pierderi până în 2026. Prin Ordonanța de Urgență nr. 73 din 17 iulie 2018 a fost încredințată către acționarul minoritar (Damen) conducerea executivă a societății și controlul managerial și operațional “în condiții de eficiență economică cu asigurarea know-how, a portofoliului de clienți și a forței de muncă”, arată sindicaliștii. ”Evident că pierderile financiare se regăsesc în contabilitatea societății, dar nu știm despre prețurile de transfer din interiorul grupului. Statul român nu cunoaște care sunt prețurile de transfer, nu cunoaște care este prețul navelor, pentru că toate acestea se negociază și se semnează în Olanda. În 2020 au avut o cifră de afaceri de circa 86 milioane lei și o pierdere de 108 milioane de lei. Deci pierderea a fost mai mare decât cifra de afaceri. Și, pentru că statul este acționar majoritar, pierderile se împart, dar, de fapt, co-producătorii cu care colaborează Damen și compania-mamă nu au pierderi, au profit. Astea țin de artificii și este atribuția statului român să verifice aceste lucruri”, ne-a declarat Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Liber Navalistul.

Profitul se exportă

Statul român, care este acționar majoritar, are reprezentanți în Consiliul de supraveghere și ar trebui să urmărească datele acestea și să ia atitudine, ne spune Dănuț Andrușcă, fostul ministru al Economiei. ”În ceea ce privește pierderile raportate de Damen, ar trebui să intervină membrii Consiliului de Administrație și să ia decizii corecte, să urmărească ce se întâmplă cu profitul, să aibă puncte de vedere, nu doar să aprobe ce li se pune în față. Iar asta cu pierderile companiilor străine în România nu este ceva nou. Și Petrom-ul, după privatizare, ani de zile a mers pe pierderi, pentru că, tot la fel, profitul era exportat. E foarte simplu, vin firmele de casă, iau la prețuri supraevaluate anumite lucruri și tot profitul se duce în alte zone. Uitați-vă la toate companiile străine de la noi din țară cum exportă profiturile. Și nici Ministerul de Finanțe și nimeni nu are vreo atitudine corectă. Problema este că și legislația este permisivă și trebuie modificată”, ne-a precizat fostul ministru al Economiei, Dănuț Andrușcă.

Ultimele stiri

  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Omul care l-ar ajuta pe Trump să răstoarne economia globală
  • „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
  • Mediul de afaceri confirmă încrederea în politicile PSD de creștere economică
  • Ne mai luăm mult la mișto, domnule Dan Voiculescu?
  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Exit mobile version