Cauta

ANM, prognoză specială pentru București. Frig și ninsori

sursa foto: universulargesean.ro

Vremea se răcește simțitor și în București. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, 8 ianuarie, o prognoză specială pentru Capitală.

Prognoza specială transmisă de ANM vizează perioada 08.01.2024 ora 09:00 – 09.01.2024 ora 10:00. Conform meteorologilor, vremea va fi închisă și se va răci accentuat în Capitală. Și sunt șanse să apară ninsoarea în peisaj.

„Trecător va ninge slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade”, conform ANM. Așadar, luni maxima nu va mai trece de 2 grade, temperatura simțitor mai mică în comparație cu ziua precedentă.

Ce județe se află sub COD GALBEN de vreme rea – HARTA

foto: meteoromania.ro

Vă amintim că, încă de duminică, 7 ianuarie, ANM a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN, pentru intervalul 7 ianuarie, ora 18 – 9 ianuarie, ora 10 anunțând intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol în mai multe zone din țară.

„În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…15 cm.

În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.

Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă”, au transmis meteorologii prin intermediul atenționării COD GALBEN.

De altfel, încă din ziua precedentă specialiștii ANM au anunțat că la începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți – 9 ianuarie – vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • CEC Bank, sabotată din interior. Curtea de Conturi cere recuperarea prejudiciilor de la angajații băncii
  • VIDEO Horațiu Potra, adus în România
  • Coborâm în iadul de la Istanbul!
  • Exit mobile version