Încercările de a realiza reactoarele nucleare modulare în lume au fost soldate cu eșecuri lamentabile, ultimul dintre acestea fiind abandonarea proiectului de către NuSclae, în care România a investit deja 9 milioane de dolari. Dr. Jim Green notează, în publicația australiană Renew Economy, că toate proiectele din lume pentru SMR-uri au depășit enorm costurile care le-ar fi asigurat vreo eficiență.
Cu titlul ”Reactoarele nucleare modulare mici: o istorie a eșecului”, articolul apărut în publicația australiană Renew Economy, al dr. Jim Green, un cunoscut specialist din această țară, face o radiografie a încercărilor nereușite de realizare a SMR-urilor în diferite colțuri ale lumii, culminând cu răsunătorul abandon de proiect al NuScale. Articolul este cu atât mai interesant cu cât ministrul Energiei, Sebastian Burduja, continuă să susțină că va sprijini în continuare proiectul NuScale.
”România va merge până la capăt cu tehnologia SMR, iar primul complex va fi instalat la Doicești, județul Dâmbovița. Este cert că NuScale este în acest moment cea mai avansată tehnologie pentru reactoare modulare de mici dimensiuni din lume, fiind totodată și singura tehnologie certificată la cel mai înalt nivel de siguranță, de cel mai strict reglementator din domeniul nuclear din lume”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Afirmația vine în contextul în care americanii au abandonat proiectul din cauza costurilor uriașe, costuri la care și România a contribuit cu 9 milioane de dolari. Suma a venit de la Nuclearelectrica, companie de stat, sub formă de împrumut pentru filiala sa RoPower Nuclear SA, înființată special pentru proiectul SMR-urilor americane, jumătate din acțiuni fiind transferate, în mod suspect, unei firme private din România. Din cei 9 milioane de euro, 4,55 milioane au fost donați companiei NuScale, pentru realizarea unui studiu. În fapt, întreaga afacere are iz penal, în condițiile în care o companie de stat a finanțat o companie străină, pentru dezvoltarea unui proiect, care s-a și dovedit a fi falimentar.
Radiografia dezastrului
Potrivit articolului dr. Jim Green, publicat în Renew Economy, istoria SMR în SUA a început în 2012, când Departamentul de Energie al SUA (DOE) a oferit până la 452 milioane dolari pentru a acoperi „costurile de inginerie, proiectare, certificare și licențiere pentru până la două modele SMR din SUA”.
Cele două modele SMR care au fost selectate de DOE pentru finanțare au fost NuScale Power și Generation mPower, din care doar NuScale a mers mai departe. ”NuScale a beneficiat de subvenții în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari de la guvernul SUA, cuprinzând o subvenție de 1,4 miliarde dolari de la DOE și o subvenție estimată la 30 dolari MWh în Legea de reducere a inflației. În ciuda acestei amplori guvernamentale, NuScale nu s-a apropiat de a asigura fonduri suficiente, abandonând recent proiectul său emblematic din Idaho. Cele mai recente estimări ale costurilor NuScale au fost de 9,3 miliarde dolari pentru o centrală de 462 MW, care cuprinde șase reactoare de 77 MW, ceea ce ar însemna un cost de 129 dolari MWh. Consiliul Mineralelor din Australia afirmă că SMR-urile nu vor găsi o piață în Australia decât dacă pot produce energie la un cost de 60-80 USD / MWh. NuScale încă speră să construiască SMR, dar compania, sugerează unii analiști, se îndreaptă către faliment”, scrie dr. Jim Green.
Fără viitor
Eșecul NuScale este deosebit de izbitor, având în vedere amploarea subvențiilor guvernamentale și având în vedere că NuScale a progresat mai mult prin procesul de licențiere decât alte modele SMR, ceea ce nu spune mare lucru, consideră dr. Jim Green. ”Zeci de modele SMR sunt promovate, în principal de către start-up-uri cu o prezentare Powerpoint. Puțini vor ajunge însă în stadiul de construcție și probabilitatea ca SMR-urile să fie construite în număr mare este neglijabilă”, mai arată dr. Jim Green.