Vrei sa vezi cum arata un om mistuit de ura, condus de logica lui Gica Contra si un maestru a sofismului pestilential contemporan? Este de ajuns sa deschizi televizorul pe o anumita televiziune de stiri, in timpul saptamanii, pe la 23,30. Da, el este, omul cu o minte prea extinsa pentru umerii pe care ii poseda, o adevarata enciclopedie ambulanta a tuturor rautatilor lingvistice posibile, biblioteca umana cu rarait aristocrat.
Cand presta la un radio privat (atentie, nu privata), era cum mai era, parca avea vagi momente de sclipire ‘telectuala, un iz de satira melancolica. Un panseu debil de jucator de table de la umbra blocului se putea auzi, rar, dar bine, in vocea-i nejustificat de barbateasca. La televizor, deziluzia a fost mare. A invatat rapid doua limbi de baza, viperina si venineza, pe care le utilizeaza absolut gratuit, zilnic. Acum, arata ca o marioneta trasa de sfori de iuta, rau mirositoare.
Culmea insa, nu el se face, in fapt, vinovat de toate acestea, ci cei care, ani la rand, i-au maltratat si martelat sufletul pana cand el, sufletul lui, a ramas doar o scanteie bicisnica numai buna sa incalzeasca tuciul plin ochi de perfidul amestec dintre invidie, inima rea si fiere. Elementele nemiloase ale unei razbunari niciodata implinite cu adevarat. Doamne, cate se pot strange intr-un trup atat de mic…
Din ce in ce mai vizibil, razbunarea lui orala catre orice performer sau nume mai de vaza din societate se incadreaza intr-o tipologie groaznica, dar plictisitor de clasica. Si demna de compasiune.
Iata cum, probabil, s-au petrecut anii de tortura….
Ajuns la gradinita, daca o fi ajuns, micutul crescut pana atunci intre largi fuste de bunici, matuse si alte personaje feminine care au tinut mortis sa ii marcheze primii ani de viata, s-a lovit de realitatea dura a unei societati in miniatura. Paf, en pleine figure, cum ar zice chiar el. Aici a experimentat de toate: bilute de abac indesate in nari de un coleg mai gras, proiectile de piure, pilaf sau supa-crema i se lipeau zilnic de frunte, gume semimestecate i s-au odihnit in par si a mai luat si cateva miniscatoalce la ureche. Uneori descoperea, in portia lui de orez cu lapte, adevarate saline gastronomice.
La gimnaziu, deja era o victima amuzanta, smecherii ii confiscau sandvisurile, iar cei din clasele mai mari il lipseau, ritmic, de cei trei lei pentru merdenea si lapte batut. Pana la educatie, pavilioanele ce marcheaza locul de intrare a sunetului in creierele lui primeau enervante boabe umede de orez slobozite prin tevi de pix, uneori si cocoloase de hartie imbacsite de saliva artileristului amator. Camasile ii erau albastrite de cerneala la gat din „greseala” celor din banca din spate, iar ghiozdanul ii era mazgalit cu tot soiul de fantezii golanesti la adresa mamei sale, toate imprimate acolo de elevii care indrazneau sa fumeze, minori, in veceurile institutiei. Si el nu avea. Era aparte. Era special, cum se spune in zilele noastre.
La liceu au aparut baza, saritul la castana, subtirelele, muscatura calului si mingile de baschet primite in ceafa. Nu mai vorbim de lapte-gros unde sa stai perna era cam cum ai fi cerut capete in gura pe banda rulanta. Ocazional, mai primea si cateva invizoace maiastru elaborate din bolduri ascutite industrial. Cam tot pe atunci, unii dintre baietii de la bloc il mai impulsionau cu flegme si progresiste suturi in dos.
La facultate a fost mult mai usor. Ce mai conteaza 3-4 ani de misto usturator pentru ca nu poti bea, ca si colegii, jde sticle de bere Gambrinus, ca stii totul despre anatomia femeii numai din reviste unguresti bagate in tara pe sub mana sau ca, la o miuta, luai balonul mereu printre craci.
Acum, toate acestea ii par un vis urat si, aflat pe sticla, el si-a regasit adevarata putere, la adapost, dupa micile ecrane. Acum, crede el, a venit vremea sa plateasca toate aceste mizerii, inapoi, societatii.
Emisiunea, urmarita in zilele noastre de circa 2000 de alti copii maturizati dur de lipsa sandvisurilor ciordite de colegi, buseste pe cine apuca. Un Zorro usor dezorientat. Si ca veni vorba de Zorro, adultul telestar de azi se vrea un fin spadasin al vorbelor, dar cade in penibil scuipand trist tonele de otrava care i-au cangrenat odinioara sufletelul.
Practicant de multa educatie fizica, asa cum i-o arata si fizicul, el se pricepe la orice, dar mai cu seama la sport. Se pricepe la saritura in inaltime, la cea in lungime, la ciclism, si la calarie, si la ping pong. Evolutia la inele si pentatlonul nu au secrete pentru el, iar popicele si rugby-ul le invarte pe degetul mic. De tenis, ce sa mai vorbim… Mai mult, nici un roman care face o umbra de performanta nu ii este si nici nu-i va fi pe plac vreodata. Normal, doar el a inventat sportul, in general, iar cele cinci cercuri olimpice nu ii poarta numele numai pentru ca dusmanii lui sunt pretutindeni. Inca din antichitate. Nu m-ar mira sa aflu ca el, limbutul spinos, l-a invatat sah pe Karpov. Si pe Kasparov, ca sa fim generosi.
Eu totusi voi crede mereu in vindecare!
P.S. 1: Poate ca nu asa s-au petrecut faptele in tineretea omului, dar, pentru Dumnezeu, si textul asta e tot un pamflet, deci trebuie si el tratat ca atare.
P.S. 2: In timpul elaborarii si editarii acestui text nu s-au folosit expresii precum „dobitoc”, „tampit”, „retard”, „rauvoitor” si nici „Halep nu e decat o tarancuta (pentru ca e micuta)”.
