Prima data cand le-am vazut am fost ferm convins ca sunt doua fiinte sosite din haul galactic ca sa-l abductioneze pe Capatos. Sau sa-l sece pe Bordea de glumele lui jenante.
A doua oara, privind comparativ plansa color a unei femei dintr-un manual de anatomie, am inceput sa deslusesc trasaturi vag comune. Evrika! Era vorba despre niste dame. Cine sau ce boala teribila le adusese in acea stare, nici nu voiam sa stiu. Totusi, am citit apoi intr-un ziar cum ca exemplarele deloc exemplare se „tunasera”. Adica se supusesera unor proceduri chirurgicale ultrainvazive ca sa atinga un standard superior de frumusete. Evident, acestea dadusera chix si adusesera specimenele la televizor ca sa arate lumii unde poti ajunge daca nu esti destul de precaut, mi-am zis. Bravo, preventia salveaza vieti, cariere, familii… Stupoare! Si acum aveam sa gresesc. Capatos le numea animatoare. Amatoare, poate, imi soptesc iar in barba. Totusi, intrigat, am cerut parerea vecinei Marta, stapana absoluta a subiectelor din budoarele contimporane. Marta mi-a zis ca e vorba de niste dive, femei pe care le doresc toti barbatii si exemple pentru ilustrarea cuvantului „sexy”. Acesta a fost momentul in care m-am hotarat sa dezleg misterul, nu de alta, dar nefiind deloc atras de ele, intra in discutie chiar propria mea barbatie. Trebuia sa ma lamuresc, daca nu ma excita abominatiile create de niste carpaci in halate albe, ar fi oare posibil sa ma transform in Conchita? Conchita Carnat? Ce oroare. Apasat de acest negru gand ce atarna asupra mintii mele ca o nemiloasa sabie a lui Damocles, am pornit intr-o lunga si periculoasa incursiune in lumea perversitatii umane. A durat mult. Luni de zile. Dar a meritat. Mi-a salvat barbatia. Dar iata rezutatele studiului: 100% dintre cocalarii pe care i-am intrebat despre cele doua creaturi au spus ca ii excita la maximum, mai ales daca sunt date cu un parfum ce se izbeste in nari de la cel putin trei statii de tramvai. 100% dintre pitipoance au declarat ca acesta este idealul lor in viata, sa dea penibil din fund pe sticla, sa ia bani frumosi de la fraieri pentru acel simulacru si sa cunosca interlopi care sa-si promoveze cei 7 ani de la cresa si gradinita cu pumnii, dar mereu dupa cele 2,7 minute de acuplare. Sa fie insa si sampanie, au precizat duduile. In acest punct, moralmente vorbind, eram demolat. Ma simteam deja in plin proces de eunucizare, asa ca pe vremea lui Suleyman Magnificul. Salvarea a venit de la un veteran de razboi intalnit intr-o farmacie care da retete false (asa am vazut la TV). L-am intrebat si pe el despre ciupacabrele din cosmarul meu. Raspunsul a fost uluitor: „dupa ce vezi ce pot face oamenii in razboi, nimic nu mai pare aberant. Si cum aici e tot un soi de razboi…”. Profund, am recunoscut in mintea mea. „Bine, dar te excita chestiile astea?”, il intreb aspru. „Nu, eu am baba mea, acasa”, a sosit, ca o revelatie, raspunsul. Ei, acum eram deja doi. Pe cale de consecinta eram barbat, cam veteran, dar eliberat de sindromul Eurovision cu barba aplicata. Si asa am aflat ca nici cocalar nu sunt…
