Chinologic vorbind, nu stiu sigur daca am reusit omologarea maidanezului pur, fara incrucisari cu potai de rasa, dar ma simt obligat sa trag un semnal de alarma. Asa, ca Vasile Roaita, numai ca n-am o sirena la indemana (oricum e vorba despre un personaj mitic, de unde sa puna Roaita gheara pe o sirena, ca nu s-a mai vazut vreun specimen de la Ulise incoace).
Romani, hai sa nu pierdem o alta mare valoare (uneori patrupeda): Copoiul Dinescu, cel care poate adulmeca argintii de la orice distanta. Va dati seama, daca il revendica bancherii sau poate Securitatea? Mai ales astia din urma ar putea pretinde ca ei l-au dresat pentru acest ultrasimt, inca de pe vremea cand era cel mai rasfatat dizident de pe planeta (pai da, ca in loc sa il amuze cu pulanul la talpi ofiterii ii aduceau cu ura vodca ruseasca la nas. Probabil ca vizau o ciroza, desi cu umbrela bulgareasca se scoteau sigur mai ieftin…).
Chiar daca inca mai poarta, ca un tatuaj, stigmatul care spune ca ar fi poet, fostul pompier de la teatrul din Sarindar, copoiul D a aflat de multa vreme ca poezia e contraproductiva. Din poezie a scos doar un Mercedes, si ala vechi, prin ‘90 sau ‘91. Agil, a observat cum nivelul de trai al lui Mihai Tatulici creste mai iute decat temperatura la gripati. Si atunci a ales vorbaria. A preluat tatulicismele si le-a adus la un alt standard prin condimentarea vorbariei seci cu o imitatie de buna calitate de sinceritate. Si gata. Chestiunea era unde sa plaseze pachetul de logoree fara valoare. Astfel, prin amicitii si prostiri de patroni, s-a dat pe sticla multor mici ecrane. Inca de pe atunci ajunsese exemplul perfect de om care traieste din propria-i legenda. Iar buricele degetelor sale, precum ansa cautatorilor de apa, ii indicau cel mai scurt drum spre casieriile cele mai bine garnisite.
Lovitura a dat-o nu de mult, atunci cand amicul sau de palavrageala gaunoasa, Stelica Tanase, a pupat talpa penelista tintind la calcaiul lui Ahile pesedistul. Caci, copoiul stia deja: banul public este cel mai sigur venit ever. Nu tre’ sa performezi, zici ca faci cultura. Adica, te prefaci ca gatesti povestind nimicuri, ca bunicii la gura sobei, odinioara. Ceea ce poate face oricine. Numai ca orcine nu a jucat dame cu Tanase…
Astazi, copoiul de Dunare, fostul poet ajuns doar portofel, ridica 9000 de euro lunar ca sa se admire singur in reluare, ceea ce nu il deranjeaza cat timp paralele ii aluneca, peste halatul slinos de bucatar de provincie, direct in biblioteca in care tine pusculitele. Pusculite mascate in opuri imbracate in piele, pe care scrie, cu litere suflate din aur vechi, Goethe, Baudelaire, Labis sau Blandiana.
Intre doua emisiuni fara telespectatori, copoiul de euro se viseza ca efigie pe stemele marilor banci ale lumii, mai ales acum, cand interimarul Tanase si-a permanentizat sezutul in Pangratti.
De aia va zic, sa-l omologam, nu e usor sa prostesti un popor care face foamea, ca sa eclozezi din ou de poet si sa te transformi, ca Baba Morgana, in chiaburas-bucataras si mare causeur.
S-apoi mai are o calitate: el stie, golaneste, ca in orice obor, cum sa vanda la taraba televizata baliverne de Peris pe post de opere monumentale aduse de la Luvru.
