AcasăUtileVremea se răcește în toată țara. Prognoza meteo pentru 18 septembrie 2020

Vremea se răcește în toată țara. Prognoza meteo pentru 18 septembrie 2020

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) ne anunță că vremea, la nivel național, se răcește față de zilele trecute.

Temperaturile nu vor depăși 28-29 de grade Celsius, iar vântul, în unele zone ale țării este destul de puternic.

Azi noapte cele mai coborâte temperature au fost în zona Covasnei, în depresiunile Carpaţilor Orientali,unde mercurul termometrului nu s-a ridicat mai mult de 3 grade și au fost condiții de brumă.

Totodată, în weekend, toamna își intră în drepturi. Începând de vineri, vremea se strică, ploile își fac prezența și un val rece intră pe teritoriul României.

Meteorologii au emis și o atenţionare cod galben de vânt puternic în 10 judeţe din sudul şi estul ţării, valabilă până vineri la ora 16:00.

În Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 65 km/h şi izolat în jur de 70 km/h, îndeosebi pe litoral. Județele avertizate de meteorologi sunt: Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

Potrivit meteorologilor, intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice şi pe arii mai restrânse în rest, în general, cu viteze de 45 – 55 km/h.

Prognoza meteo pentru București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o prognoză specială care vizează zona Bucureștiului. Din noile date, reiese faptul că vremea se va răci în Bucureşti pe parcursul zilei de vineri, temperaturile maxime coborând spre 25 de grade Celsius.

Mai mult, în afară de maximele modeste, și vântul se va intensifica și va atinge la rafală 40-50 km/h, arată prognoza specială pentru Capitală publicată de ANM.

Din fericire, aspectul plăcut se va menține. Cerul va fi senin în prima parte a intervalului, apoi va deveni variabil. Vântul se va intensifica începând cu dimineaţa zilei de vineri (18 septembrie) şi va atinge viteze la rafală, în general de 40 – 50 km/h.

Temperatura minimă în Capitală va fi de 15 – 17 grade, iar cea maximă mai scăzută decât în ziua precedentă şi se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

Prognoza meteo la munte

Vremea se va răci şi la munte. Vor fi 10 grade Celsius pe Ceahlău, 16 grade Celsius pe Păltiniş şi Sinaia, 17 grade Celsius la Predeal şi 18 grade Celsius în Poiana Braşov şi pe Semenic.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, cerul va fi variabil mai mult senin. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua cu viteze la rafala de 55 – 65 kilometri pe oră şi izolat în jur de 70 kilometri pe oră.

Temperaturile maxime se vor încadra între 21 si 23 de grade Celsius, iar cele minime între 10 şi 14 grade Celsius.Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade.

author avatar
Eli Dan Davidescu
161 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger