AcasăUtileVine urgia! Cod portocaliu în 34 de județe

Vine urgia! Cod portocaliu în 34 de județe

Meteorologii de la Agenția Națională de Meteorologie (ANM) au emis Cod portocaliu de instabiltate atmosferică accentuată, furtuni puternice și ploi torențiale.

Avertizarea meteo a fost dată pentru 34 de județe și va fi valabilă de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Caraș-Severin, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Timiș, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

Meteorologii susțin că în după-amiaza zilei de sâmbătă și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în Moldova, Maramureș, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia și în nordul Crișanei, precum și în zonele montane, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și vijelii, descărcări electrice și grindină.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

De asemenea, mai multe localități din județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vîlcea, Argeș, Giurgiu și Ilfov sunt sub avertizare Cod galben.

 

author avatar
Eli Dan Davidescu
361 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger