AcasăUtileMeteoVeștile mult-așteptate de la meteorologi. Se anunță „o masă de aer mai...

Veștile mult-așteptate de la meteorologi. Se anunță „o masă de aer mai cald”/De când vor crește temperaturile

sursa foto: radiounirea.ro

După ce în ultimele zile vremea a fost destul de rece pentru această perioadă și nu au lipsit nici precipitațiile, mai toată lumea vrea să știe când vor mai crește gradele din termometre, mai ales că ne apropiem de mijlocul lui mai, luna lui Florar, ultima lună de primăvară din calendar.

Din câte arată cele mai recente vești venite de la un specialist de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), de la sfârșitul acestei săptămâni și pe parcursul săptămânii viitoare o masă de aer mai cald va pătrunde în zona țării noastre. Ca urmare, vor mai crește valorile termice.

Meteorolog: Vom ajunge, spre mijlocul săptămânii viitoare, la temperaturi normale

Până atunci, însă, temperaturile vor rămâne sub cele specifice pentru această perioadă.
„Astăzi și mâine, mai ales, dar și pe parcursul zilei de sâmbătă, încă valorile termice se mențin sub cele normale pentru această perioadă. În mod obișnuit ar trebui să înregistrăm până la 24-25 de grade în sudul țării, iar temperaturile maxime vor ajunge până la cel mult 20-21 de grade, în partea de vest și de nord-vest a țării, iar minimele termice în continuare destul de coborâte, mai ales în zonele depresionare. Cele mai ridicate minime, însă, se vor înregistra în partea de sud-vest a țării, mai ales în sudul Banatului și în zona litoralului, unde vor fi 10-11 grade”, a precizat Oana Păduraru, meteorolog ANM, joi dimineață, la postul B1 TV.

De duminică începând, lucrurile ar urma să se îmbunătățească, sub aspect termic. Așadar, veștile sunt cât se poate de bune, în această privință. „La sfârșitul săptămânii, chiar începând de duminică și pe parcursul săptămânii următoare, însă, pătrunde o masă de aer mai cald în zona țării noastre și vom ajunge, spre mijlocul săptămânii viitoare, chiar la temperaturi normale pentru această perioadă”, a mai anunțat Păduraru.

Vești despre vremea din București

Locuitorii Capitalei vor avea parte, joi, de o zi cu soare. Pe după-amiază pot să apară înnorări, însă fără mari șanse să plouă. Așadar, nu va fi nevoie de umbrele. La finalul săptămânii, vremea se va mai încălzi și în București, anunță meteorologul. Drept urmare, bucureștenii se vor putea bucura, în sfârșit, de temperaturi primăvăratice.

„În Capitală, astăzi, o vreme însorită pe aproape tot parcursul zilei, unele înnorări după-amiază, însă probabilitate de ploaie destul de redusă. Temperatura maximă, astăzi, va fi de 17-18 grade. Noaptea care urmează, 4-6 grade, iar tendința este la fel ca și în restul zonelor țării, de încălzire la sfârșitul acestei săptămâni. Vom ajunge la temperaturi maxime de 20-21 de grade”, a mai punctat, joi, Păduraru, în intervenția avută la postul TV menționat.

332 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger