AcasăUtileMeteoVești de la vârful ANM. Cum va fi vremea în perioada următoare....

Vești de la vârful ANM. Cum va fi vremea în perioada următoare. Ce se întâmplă cu temperaturile în a doua parte a săptămânii

sursa foto: Facebook/IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta

După episodul de iarnă care a lovit, la finalul săptămânii trecute, mai multe zone din țară și în contextul în care și luni e posibil ca, în zonele montane înalte, să mai fie viscol, mai toată lumea vrea să afle cum va fi vremea în perioada următoare. Și dacă se vor mai semnala precipitații sub formă de ninsoare sau vremea se va mai îmbunătăți, sub aspectul precipitațiilor și al regimului termic.

Detalii despre prognoza pentru perioada următoare au venit, luni, 27 noiembrie, de la directoarea executivă a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

Oficialul ANM a explicat că meteorologii se așteaptă la o ameliorare a vremii, luni, atât sub aspectul precipitațiilor, cât și al intensității vântului.

Ne așteptăm pe parcursul zilei de astăzi la o ameliorare a vremii atât din punct de vedere al precipitațiilor, cât și al vântului. Chiar dacă vor mai fi rafale în special în jumătatea de nord a teritoriului, acestea nu vor mai depăși viteze de 40-50 de km/h și doar în zona montană cea mai înaltă mai sunt posibile viteze mai mari, care vor menține în continuare probabilitatea de viscol, repet, în zona montană cea mai înaltă”, a precizat Florinela Georgescu, într-o intervenție la postul B1 TV.

Unde vor mai fi precipitații

Vor mai fi precipitații și luni, în unele zone, dar slabe cantitativ. Iar regimul termic se va mai ameliora, chiar dacă temperaturile vor fi, în general, sub normalul perioadei din calendar. Temperatura maximă în Capitală se va situa, în ărima zi a acestei săptămâni, în jurul a 3-4 grade Celsius.

În restul țării, precipitații slabe, mixte, astăzi, în partea de vest, de nord și de centru a teritoriului, și o vreme în general bună pe partea de sud, deci zonele care au fost cele mai afectate în ultimele două zile, astăzi, vor beneficia clar de o îmbunătățire a vremii și de o creștere a temperaturilor, chiar dacă acestea se vor menține în general sub normalul perioadei în care ne aflăm. Astfel, așteptăm la amiază maxime care vor porni doar de la -4, -5 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, și vor ajunge spre 6, 7 grade, în sudul Olteniei, cu 3-4 grade la București”, a mai precizat directoarea executivă a Administrației Naționale de Meteorologie.

La ce se așteaptă meteorologii pentru a doua parte a săptămânii

Veștile despre a doua parte a acestei săptămâni par a avea o notă optimistă, în sensul că, din câte a anunțat Georgescu, a doua parte a săptămânii ar putea aduce temperaturi simțitor mai ridicate decât normalul acestei perioade.

„De mâine, însă, din nou vor reveni precipitațiile în mare parte a țării, precipitații mixte în zonele joase, lapoviță și ninsoare la munte, dar pe fondul unor temperaturi în creștere, temperaturi pe care mâine le așteptăm între 1 și 10 grade, ca valori maxime, și este posibil ca, după unele variații termice, a doua parte a săptămânii să vină cu temperaturi simțitor mai ridicate decât normalul acestei perioade”, a mai precizat oficialul ANM.

Atenționări nowcasting COD GALBEN

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, 27 noiembrie, mai multe atenționări nowcasting COD GALBEN, pentru mai multe județe din țară. Anunțând unde se vor semnala intensificări puternice ale vântului, care vor viscoli ninsoarea și vor spulbera zăpada.

Iată ce au anunțat meteorologii prin intermediul acestor atenționări nowcasting COD GALBEN:

– Valabil de la: 27-11-2023 ora 10:00 până la : 27-11-2023 ora 13:00

In zona : Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m;
Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și diminuând vizibilitatea sub 50 de m.

– Valabil de la: 27-11-2023 ora 10:00 până la : 27-11-2023 ora 15:00

In zona : Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților: Padeș;
Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților: Călimănești, Brezoi, Perișani, Câineni, Băile Olănești, Boișoara, Voineasa, Malaia, Racovița, Titești;
Zona de munte a județului Mehedinţi , respectiv zona de munte a localităților: Orșova, Baia de Aramă, Eșelnița, Ponoarele, Isverna, Podeni, Dubova, Svinița, Obârșia-Cloșani;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 70…90 km/h, viscolid ninsoarea şi spulberând zăpada .

– Valabil de la : 27-11-2023 ora 10:00 până la : 27-11-2023 ora 16:00

In zona : Județul Botoşani ;

Se vor semnala : local intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…60 km/h.

-Valabil de la : 27-11-2023 ora 10:00 până la : 27-11-2023 ora 16:00

In zona : Județul Suceava , zona de munte de peste 1800 m;
Județul Neamţ , zona de munte de peste 1800 m;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 90…100 km/h, spulberând ninsoarea.

-Valabil de la : 27-11-2023 ora 10:00 până la : 27-11-2023 ora 15:00

In zona : Județul Argeş , zona de munte de peste 1800 m;
Județul Prahova , zona de munte de peste 1800 m;
Județul Dâmboviţa , zona de munte de peste 1800 m;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 90…100 km/h, spulberând zăpada

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

author avatar
Andrei Coman
211 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger