Cauta

Temperaturile caniculare „lovesc” din nou! Care vor fi cele mai călduroase zile din această săptămână. Ce s-a aflat de la șefa ANM

După câteva zile de „respiro”, în care am uitat de caniculă și am avut parte de temperaturi plăcute, valorile termice vor crește din nou în România. Și se va ajunge din nou la o vreme caniculară.

Așadar, deși a trecut iulie, luna lui Cuptor, și a început august, ultima lună de vară din calendar, mai sunt anunțate încă zile cu temperaturi caniculare la noi în țară.
Astfel, valul de căldură va lovi din nou, iar pe alocuri valorile termice s-ar putea apropia de 39-40 de grade, la umbră. Veștile vin de la directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Șefa ANM: E posibil ca joi şi vineri să consemnăm cele mai călduroase zile din această săptămână

Joi și vineri ar putea fi cele mai călduroase zile din această săptămână. Cel puțin asta reiese din cele anunțate marți de către directorul ANM, Elena Mateescu.

„Este posibil ca joi şi vineri să consemnăm cele mai călduroase zile din această săptămână, pentru că, începând mai ales de joi, valul de căldură se va extinde în toată ţara, se va intensifica în partea de sud şi vest a teritoriului, acolo unde valorile de temperatură se vor apropia de 38 de grade.

Vineri vorbim de arii extinse, în care, mai ales în partea de sud, sud-vest a ţării, temperaturile se pot apropia de 39-40 de grade la umbră, în vest 37-38 grade. Practic, toate zonele extra-carpatice vor fi caracterizate de o vreme caniculară, pentru că maximele de vineri vor depăşi 35-36 grade la umbră. Sâmbătă, în special în jumătatea de sud-est a ţării, vom mai consemna valori de 35 până la 37 de grade, în timp ce în vest, în regiunile intra-carpatice, într-adevăr, vom vorbi de o scădere semnificativă, la cel mult 25-27 de grade”, a declarat Mateescu, la Digi 24.

Unde vor mai fi fenomene specifice instabilității atmosferice

(sursa foto: realitatea.net)

Până atunci, însă, vor mai fi episoade de vreme instabilă, în unele zone ale țării. Ceea ce înseamnă că meteorologii se așteaptă să apară ploi torențiale, uneori însemnate cantitativ, dar și vijelii.

„Dacă astăzi instabilitatea va fi în diminuare semnificativă faţă de ziua de ieri, mâine, în special în partea de vest, nord-vest, apoi în centru, est şi local în sud, vom vorbi din nou de fenomene de instabilitate atmosferică care vor fi caracterizate prin dezvoltări noroase convective, averse torenţiale însoţite de vijelii şi cantităţi de apă care pot depăşi în perioade scurte de timp 20 – 30 litri/mp”, a mai precizat, marți, Elena Mateescu.

Ultimele stiri

  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Alina Gorghiu mai este și refuzată. Malta a decis să respingă cererea de extrădare a prințului Paul
  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • BREAKING NEWS. Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu
  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (1)
  • Anunț de presă PĂSTRĂVUL DIN ȚARA TA COOPERATIVĂ AGRICOLĂ (2)
  • Exit mobile version