Cauta

Supriza din termometre! Prognoză specială pentru București. Cum va fi vremea până pe 19 ianuarie. Ce temperaturi maxime anunță meteorologii

(sursa foto: universulargesean.ro)

Meteorologii anunță că în zilele următoare vremea se va încălzi semnificativ în Capitală. Astfel că, deși abia ce am trecut de mijlocul lunii ianuarie, termometrele ar putea arăta în intervalul următor valori maxime chiar și de 20 de grade Celsius. Așadar temperaturi mai degrabă specifice primăverii, decât unei luni de iarnă calendaristică.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, luni, o prognoză specială pentru București, pentru perioada 16.01.2023 ora 17:00 – 19.01.2023 ora 20:00. Așadar, aflăm vești despre vremea din Capitală, începând de luni după-amiază și până joi seară, 19 ianuarie.

Astfel, pentru intervalul 16.01.2023 ora 17:00 – 17.01.2023 ora 08:00, meteorologii anunță că în Capitală cerul va fi temporar noros, iar spre dimineață vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura minimă va fi de 0…2 grade.

După 14-15 grade marți, maximele vor urca spre 18-20 de grade

Începând cu a doua zi a acestei săptămâni, temperaturile vor crește simțitor. mai exact, pentru intervalul 17.01.2023 ora 08:00 – 19.01.2023 ora 20:00, ANM anunță că vremea se va încălzi semnificativ, astfel că valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice datei. Maximele vor fi de 14…15 grade în după-amiaza zilei de marți (17 ianuarie), apoi de 18…20 de grade, iar minimele se vor situa între 5…9 grade, conform ANM.

Meteorologii informează, totodată, că temporar cerul va avea înnorări și vor fi condiții pentru averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilelor de miercuri și joi (18 și 19 ianuarie).

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version