AcasăUtileMeteoSe strică vremea! De când se face frig! Temperaturile vor scădea puternic...

Se strică vremea! De când se face frig! Temperaturile vor scădea puternic și vor apărea și precipitațiile

sursa foto: ziare.com

După ce în prima zi a acestei săptămâni în unele zone din țară au fost temperaturi resimțite chiar și de 35 de grade – ca într-o zi de vară, nicidecum valori termice specifice unei zile de mijloc de aprilie, lună de primăvară – vremea va schimba foaia.

Și nu oricum, ci simțitor. Astfel că se va face frig și în peisaj își vor face loc precipitațiile – ploi, ba chiar sub formă de lapoviță și ninsoare în zonele montane înalte.

Astfel, o masă de aer rece va pătrunde în România în perioada următoare. Și va aduce frig, dar și ploi.

Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat, luni, 15 aprilie, la un post TV la ce să ne așteptăm din partea vremii în intervalul următor. După ce luni a fost foarte cald în unele zone din țară.

F. Georgescu: Va fi o scădere treptată, dar foarte puternică

O scădere mai pronunțată a temperaturilor ar urma să se producă de la mijlocul acestei săptămâni.

„Astăzi (luni-n.red.) este ziua cea mai caldă a acestui interval. Așteptăm maxime de până la 33-34 de grade Celsius în partea de sud a Olteniei și Munteniei.

Urmează ca de mâine (marti-n.red.) să înceapă schimbarea. O scădere a temperaturii o vom avea pe parcursul a trei zile. Va fi o scădere treptată, dar foarte puternică.

Această schimbare va afecta mâine regiunile nord-vestice Maramureș, Crișana, în timp ce în sud și în est încă vor fi temperaturi de peste 30 de grade.

Poimâine urmează ca acest gen de temperaturi să mai fie doar în sud-estul extrem, să zicem în Dobrogea continentală, cel mai probabil.

Joi, la nivelul întregii țări, ne așteptăm la maxime în general între 8 și 18 grade, deci o scădere deosebit de pronunțată față de ceea ce avem acum”, a explicat Florinela Georgescu, la Antena 3.

Vor fi ploi, adesea cu caracter de aversă

Așadar, pe lângă răcirea vremii, sunt prognozate și precipitații. E vorba nu doar despre ploi. Ci și, din câte anunță specialistul ANM, și despre precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în zonele montane înalte. Când ar putea fi zărite în peisaj, în această lună aprilie, precipitațiile specifice, mai degrabă sezonului de iarnă?

„Probabil că ne vom menține la acele temperaturi mai multe zile și aria precipitațiilor se va extinde și ea odată cu pătrunderea masei de aer rece.

Vor fi ploi, adesea cu caracter de aversă începând de mâine, tot din partea de vest a teritoriului, și este de așteptat ca răcirea să se concretizeze și prin apariția precipitațiilor sub forma de lapoviță și ninsoare în zonele montane înalte, mai ales de joi încolo”, a precizat, luni, Florinela Georgescu, director în cadrul ANM.

author avatar
Andrei Coman
259 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger