Cauta

Prognoza actualizată. Cum vor fi temperaturile până în 25 septembrie. Ce vești vin de la meteorologi

sursa foto: botosaninews.ro

Vara pare să se prelungească destul de mult și dincolo de luna august. Au apărut informații actualizate cu privire la prognoza meteo pentru septembrie, prima lună de toamnă din calendar. Doar că, din câte reiese din veștile venite de la specialiști, temperaturile în septembrie se vor situa peste cele specifice perioadei, în mare parte din țară.

Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru luna septembrie a acestui an. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, marți, o actualizare a estimărilor meteo pentru intervalul 28.08.2023 – 25.09.2023.

Așadar, prognoza cuprinde ultimele zile din luna august și o mare parte din luna septembrie.

Pentru prima săptămână din cele patru vizate de prognoza actualizată, meteorologii anunță că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în cea mai mare parte a țării. Mai mult, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile nord-vestice și local în cele vestice, centrale, sudice și estice. În rest, vor mai fi ploi în acest interval, dar nu la fel de însemnate cantitativ.

Săptămâna 28.08.2023 – 04.09.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice și local în cele vestice, centrale, sudice și estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 04.09.2023 – 11.09.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 11.09.2023 – 18.09.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Ultimele stiri

  • Acuzații cutremurătoare din partea unui fost pacient al Secției de Psihiatrie de la un spital din țară: „Am fost bruscat, izbit și aruncat de colo-colo/Am fost legat de pat/Mi s-a promis că nu o să mai ies viu de acolo!”
  • Insula Iubirii, cel mai incendiar episod
  • O femeie a murit după ce a fost lovită de un trotinetist pe trecerea de pietoni, în București. Jurnalista Cora Muntean: „Troti” nu a fost reținut pentru că nu dăduse o palmă unui nepalez
  • Grindeanu, după întâlnirea de la Cotroceni: „Reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap şi nu cu toporul”
  • UPDATE. Zeci de percheziții DNA, în Capitală și 8 județe, într-un dosar de evaziune fiscală. Cât e prejudiciul estimat
  • Update/FOTO. Plan Roșu de Intervenție în Botoșani, după un grav accident rutier. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Națiune: Aisberg la orizont! Scapă cine poate!
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 3 septembrie 2025 – Lucrezi din greu și te organizezi mai bine
  • Alege ce citești!
  • Exit mobile version