AcasăUtileMeteoPloile nu se dau duse! Avertizare de vijelii, grindină și averse! Ce...

Ploile nu se dau duse! Avertizare de vijelii, grindină și averse! Ce zone vizează CODUL GALBEN

Ploile nu se dau duse! Avertizare de vijelii, grindină și averse! Ce zone vizează CODUL GALBEN (sursa foto: observatorulph.ro)

Vremea va continua să fie instabilă în mai multe zone din țară și în perioada următoare, din câte reiese din mesajele de ultimă oră venite de la meteorologi. Ceea ce înseamnă că vor fi ploi, însoțite de fulgere, dar și de grindină. Așadar, nu uitați umbrelele sau pelerinele de ploaie, când plecați de acasă!

Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, miercuri, prin intermediul unei atenționări tip COD GALBEN, valabile în intervalul 26 mai, ora 14:00 -27 mai, ora 06:00, faptul că, local în Oltenia și Muntenia, dar în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

foto: ANM

Și anume că vor fi frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. ”Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp”.

Informare meteo valabilă până sâmbătă dimineață

De asemenea, reprezentanții ANM au anunțat, de această dată prin intermediul unei informări meteorologice, valabile pentru intervalul 26 mai, ora 11:00 – 29 mai, ora 10:00, respectiv de miercuri până sâmbătă dimineață, faptul că ”instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul și estul țării”.

Sunt anunțate averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, precum și, izolat, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. ”În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…50 l/mp”, transmit meteorologii.

De asemenea, din direcția ANM s-a anunțat că şi în restul teritoriului se vor produce astfel de fenomene meteo, doar că pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

147 afisari
Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger