AcasăUtileMeteoNoi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026

Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026

Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026 - Ziarul Nationalsursa foto: fanatik.ro

Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion. Cu mai puțin de o săptămână rămasă până la Crăciun, răstimp în care cei mai mulți pun la punct planurile pentru Sărbători, aflăm de la meteorologi cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din ianuarie 2026.

Sunt, așadar, detalii de ultimă oră de la meteorologi, sub forma prognozei meteo pentru următoarele patru săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publice vineri, 19 decembrie, estimări pentru perioada 22 decembrie 2025-19 ianuarie 2026.

Cum va fi vremea de Crăciun?

Cum va fi vremea la finalul lunii decembrie, de Crăciun și Revelion, dar și în primele zile din ianuarie anul viitor? Sunt întrebări la care mulți dintre cei care au planuri de călătorie în perioada Sărbătorilor de iarnă vor să afle răspunsuri actualizate de la specialiștii în meteorologie. Și nu doar cei care au în plan să meargă la munte, la final de an, ci și cei care plănuiesc să rămână în orașe, dar care vor să profite de timpul liber din perioada Crăciunului pentru a face plimbări prin parcuri, de exemplu, sau la târgurile de Sărbători.

Ce vești sunt, așadar, de la meteorologi? Conform prognozei anunțate vineri, începând cu 29 decembrie urmează trei săptămâni cu temperaturi sub cele specifice perioadei. La începutul lunii ianuarie nu vor lipsi nici precipitațiile.

Iată ce anunță meteorologii, pentru perioada 22.12.2025 – 19.01.2026:

Prognoza pentru săptămâna 22.12.2025 – 29.12.2025

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil uşor mai ridicate în regiunile vestice, dar şi mai coborâte în cele nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nord-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza pentru săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Prognoza pentru săptămâna 05.01.2026 – 12.01.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza pentru săptămâna 12.01.2026 – 19.01.2026

Mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

58 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img