ANM a emis duminică mai multe avertizări Cod portocaliu și Cod galben de ninsori, care vizează o mare parte din țară. Se va depune un strat de zăpadă ce ajunge până la 30 de centimetri.
Codul portocaliu vizează zone montane din județele Alba, Gorj, Caraș-Severin și Mehedinți. Avertizarea este în vigoare de duminică dimineață până luni la ora 10.00.

Strat de zăpadă de 30 cm
În aceste zone temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25-30 cm, iar la altitudini mari vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.
Tot până luni dimineața va fi în vigoare o avertizare Cod galben. Aceasta vizează județele Harghita, Mureș, Sibiu, Albă, Cluj, Bihor, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
În aceste zone vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 15-25 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 20-25 cm, iar în zonele joase de relief, de 10-20 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Avertizări și pentru ziua de luni
ANM a mai emis o avertizare Cod portocaliu pentru ziua de luni. În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20-30 cm. În zona înaltă vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.
De asemenea, o avertizare Cod galben va fi în vigoare de luni dimineața până marți la ora 10.00.

Conform acesteia, vor predomina ninsorile în zonele de munte, iar în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș. Se vor acumula 10-20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10-20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului se va depune un strat nou, în general de 3-10 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.
Cum va fi vremea în Capitală
Vremea se răcește în Capitală, potrivit prognozei ANM valabile până marți dimineața. Temperaturile maxime nu vor trece de 5 grade, va ploua și se va depune polei.
De duminică până luni la ora 8.00, temperaturile vor scădea ușor față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros și va ploua îndeosebi seara și noaptea, când vor fi condiții de polei.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4-5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
De luni dimineața până marți la ora 10.00, temperaturile vor continua să scadă față de zilele precedente și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar mai ales la începutul intervalului vor fi posibile depuneri de polei.
Vântul va sufla moderat ziua și în general slab noaptea.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 2 grade, iar cea minimă va fi de 0-1 grad. Noaptea vor fi condiții de ceață.
Ninsorile se extind. ANM a emis COD GALBEN și PORTOCALIU / Prognoza specială pentru Capitală - HARTA